Turismul intern, negociat la Bursa
Turismul intern, negociat la Bursa
21 Sep, 2006 00:00
ZIUA de Constanta
1251
Marime text
Dupa 16 ani de mariri hazardate, tarifele practicate de hotelieri vor ramane neschimbate pentru anul viitor * Punctul slab al acestui sezon ratat a fost si lipsa de organizare a operatorilor de turism de pe litoral
Mangalia gazduieste, in aceste zile, Bursa de Turism Litoral 2006, manifestare organizata de Federatia Patronatelor din Turismul Romanesc (FPTR) in colaborare cu Asociatia Nationala a Agentiilor de Turism din Romania si Camera de Comert Constanta. La eveniment participa prestatori de servicii (hoteluri, restaurante, transportatori), agentii de turism si tour-operatori interesati sa incheie contracte pentru anul 2007. Potrivit oficialilor FPTR, aceasta bursa de turism isi propune sa realizeze o analiza a sezonului estival din 2006, precum si contractarea locurilor si negocierea tarifelor pentru anul viitor pe litoral si in Delta Dunarii. Secretarul general al FPTR, Dragos Raducanu, sustine ca, dupa 16 ani de mariri hazardate, tarifele practicate de hotelieri vor ramane neschimbate pentru anul viitor. "S-a ajuns la un prag psihologic, iar turismul este un domeniu de consecinta. Atata vreme cat nu apar modificari in pretul utilitatilor, nu avem nici un motiv sa ne gandim la cresterea tarifelor de cazare", sustine Raducanu.Problema este ca si in acest an hotelierii au anuntat cu mandrie ca tarifele au ramas neschimbate fata de 2005. Dar nu faptul ca ele nu raman constante constituie motivul principal pentru care turismul pe litoral este in pericolul de a ajunge o amintire. Intr-o economie de piata care ar trebui sa functioneze normal, preturile se stabilesc in functie de cerere si oferta. Care cerere nu exista, iar de oferta mai bine nu mai amintim. Imediat dupa revolutie, hotelurile au fost vandute pe nimic unor investitori "strategici", care au urmarit mai degraba sa dea tunuri decat sa puna accent pe investitii in calitate. Si bulgarii au facut la fel, numai ca ei si-au vandut dughenele nemtilor, care s-au pus pe treaba si au infaptuit minuni. In plus, concesionarea plajelor unor firme care nu aveau nimic de a face cu acest gen de activitati nu a facut decat sa aduca mai multi bani la bugetul de stat... in urma amenzilor aplicate de Garda de Mediu. Au fost invinuite atat autoritatile centrale, cat si cele locale. Potrivit lui Raducanu, punctul slab al acestui sezon ratat a fost si lipsa de organizare a operatorilor de turism de pe litoral, incepand chiar cu problema plajelor. "In plus, implicarea gresita a autoritatilor locale, care au cerut intotdeauna ca programul de functionare al discotecilor si al restaurantelor sa fie corelat cu cel al hotelurilor a determinat plecarea inainte de terminarea sejurului a celor care au venit pe litoral in aceasta perioada", spune Raducanu.Ceea ce se intampla acum pe litoral este un avertisment pentru "tunarii" economiei romanesti. Incetul cu incetul, sita se cerne si raman pe piata numai cei care au cu adevarat ceva de spus. Probabil ca in urmatorii doi-trei ani litoralul romanesc va ajunge si el pe mana "nemtilor" asemenea celui bulgaresc si in vreo cinci ani isi va reveni din punct de vedere al atractiei turistice. Legile pietei nu pot fi pacalite la nesfarsit. Boala serviciilor de calitate din Romania este atat de grava incat este foarte greu de spus ce trebuie facut. Nu "politica paguboasa" a guvernantilor este de vina pentru dezastrul din turismul romanesc, pentru ca nu regimul politic face diferenta, ci doar serviciile de calitate.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii