Uzufructul nu confera dreptul la deduceri
Uzufructul nu confera dreptul la deduceri
17 Sep, 2005 00:00
ZIUA de Constanta
842
Marime text
Referitor la reducerea veniturilor cu cheltuieli efectuate in vederea sporirii confortului termic in locuinte, DGPF Constanta precizeaza ca proprietarul care dreptul temporar asupra proprietatii altuia (uzufruct) nu poate beneficia de deduceri. Dreptul de proprietate este acel drept real care confera titularului sau atributele posesiei, folosintei si dispozitiei, asupra unui bun, atribute pe care numai proprietarul le poate exercita in interesul sau propriu, cu respectarea normelor juridice in materie. Intrucat dreptul de proprietate este golit in parte de continutul sau juridic pe durata constituirii dreptului de uzufruct, aceasta se numeste nuda proprietate, iar proprietarul este nud proprietar. Multe intrebari venite pe adresa DGFP au vizat posibilitatea de a beneficia de facilitatea fiscala in cazul in care proprietarul care a montat tamplaria PVC intr-un apartament a decedat. Prin mostenire se intelege transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate catre una sau mai multe persoane in fiinta. Patrimoniul persoanei fizice decedate reprezinta o universalitate juridica, respectiv totalitatea drepturilor si obligatiilor care au valoare economica si care au apartinut defunctului. In principiu insa, nu se transmit prin mostenire drepturile si obligatiile nepatrimoniale si, de asemenea, nu se transmit drepturile care se sting la moartea titularului lor intrucat au caracter viager sau sunt contractate. Prin urmare, tinand seama de dispozitiile H.G. nr. 1234/2004 din care rezulta clar faptul ca de dreptul de deducere prevazut la art. 86 alin. (1) lit. c) din Codul fiscal beneficiaza doar titularul unui drept de proprietate exclusiva ori al unui drept de coproprietate indiviza asupra locuintei de domiciliu, acest drept inceteaza prin decesul titularului, neputand fi transmis mostenitorilor.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii