Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:08 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vicele din Cernavodă, târât în judecată de Mariana Mircea, pentru incompatibilitate

ro

08 Feb, 2011 00:00 2926 Marime text
hristea.jpgPrimăriţa din Cernavodă şi-a dat în judecată viceprimarul, acuzându-l că este incompatibil cu funcţia publică pe care o deţine

Primarul oraşului Cernavodă, Mariana Mircea, şi-a dat în judecată viceprimarul. Primăriţa l-a acuzat pe Floriean Hristea de incompatibilitate şi l-a dat pe mâna justiţiei.

Nu este vorba despre o incompatibilitate zodiacală între primar şi viceprimar, ci despre faptul că Floriean Hristea ar ocupa, în acelaşi timp, şi funcţia de vice, cât şi pe cea de administrator al unei societăţi comerciale. Nemulţumită de relaţia cu viceprimarul democrat-liberal Hristea, social-democrata Mariana Mircea l-a găsit pe acesta figurând ca administrator la o firmă şi l-a dat rapid în judecată, cel mai probabil cu intenţia de a scăpa de el. În acest scop, primarul oraşului Cernavodă a înaintat acţiune în instanţă chiar la finalul lui 2010, pe 14 decembrie mai exact, când a înregistrat la Tribunalul Constanţa dosarul nr. 18413/118/2010.

Potrivit datelor oficiale furnizate de Registrul Comerţului (Recom), viceprimarul oraşului Cernavodă, Floriean Hristea, este asociat al SC Histria SRL şi administrator al Histria Galaţi SRL - Filiala Cernavodă, despre care se precizează că nu are personalitate juridică. Ca o paranteză, reamintim că în primăvara anului trecut vicele a mai avut o neînţelegere cu Mariana Mircea, Hristea acuzând-o că i-ar fi spart biroul.

Regimul incompatibilităţilor

De precizat că Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei prevede la art. 87, alin. 1), lit. d) că "funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie ori cenzor sau orice funcţie de conducere ori de execuţie la societăţile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, la regiile autonome de interes naţional sau local, la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la instituţiile publice". Şi Legea ANI prevede la art. 47, alin. (3) că "fapta persoanei cu privire la care s-a constatat starea de incompatibilitate constituie temei pentru eliberarea din funcţie sau, după caz, constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective".

Hristea: "Nu e nicio incompatibilitate"

Contactat telefonic, viceprimarul Floriean Hristea a negat că ar fi incompatibil, afirmând că a făcut tot ce a depins de el pentru a-şi încheia socotelile cu afacerea al cărui administrator figurează că este încă, înainte de a-şi lua în primire mandatul de viceprimar. "Nu e niciun fel de incompatibilitate. Când am fost ales, am delegat toate sarcinile soţiei", a afirmat Hristea. Întrebat de ce figurează încă la Recom ca administrator al Filialei Cernavodă a SC Histria Galaţi SRL, vicele a răspuns că vina ar aparţine celor de la Registrul Comerţului. "Este vorba despre o filială fără personalitate juridică. Nu funcţionează. Eu oricum am depus actele să mă scoată, nu ştiu de ce n-au făcut modificarea. Am depus şi actele pentru desfiinţare, dar o să-mi iau câteva zile de concediu şi o să-mi rezolv şi această problemă", ne-a declarat viceprimarul Hristea. De precizat că am încercat să o contactăm telefonic şi pe Mariana Mircea, însă nu a fost de găsit.


Instanţa este cea care va stabili în final dacă dreptatea se află de partea vicelui sau a primăriţei din Cernavodă.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • cernavodean 08 Feb, 2011 06:57 Faceti treaba lasati dracu orgoliile bolnavicioase, doar de aia ati fost alesi, nu sa stati in salile de tribunal ci sa faceti ceva pentru comunitate.Vai de voi ,cand va uitati in oglinda nu va este rusine sau nu cunoasteti acest sentiment.