Windsurfing la Techirghiol
Windsurfing la Techirghiol
26 Aug, 2002 00:00
ZIUA de Constanta
1154
Marime text
Lacul Siutghiol va gazdui, la sfarsitul acestei saptamani, un concurs national de windsurfing. Manifestarea va fi organizata in perioada 31 august - 1 septembrie de catre Federatia Nationala de Yachting, Asociatia Judeteana de Yachting Constanta si Primaria Municipiului Constanta. Concursul de windsurfing - sau de plansa cu vela, cum se mai numeste - va fi gazduit de Clubul "Pinguin" de pe malul lacului Siutghiol. Primarul Radu Mazare, care va participa la concurs in calitate de concurent, a tinut sa precizeze ca aceasta competitie este menita sa impulsioneze turismul estival, acum, la sfarsit de sezon. Edilul sef al urbei a afirmat ca doreste ca aceasta initiativa sa nu fie una singulara, iar la anul sa avem din nou pe lacul Siutghiol concurs de windsurfing. Mai mult decat atat, Radu Mazare doreste ca, de acum inainte, la Mamaia sa se organizeze un campionat de windsurfing. Bugetul competitiei care va incepe la sfarsitul acestei saptamani este de aproximativ trei mii de dolari, suma data de primarie, dar care va fi acoperita din sponsorizari. Concursul va fi unul open, deci orice doritor practicant al acestui sport, indiferent daca este sau nu legitimat la un club sportiv, poate sa participe in calitate de concurent. Premiile vor fi de 400 de dolari pentru locul intai, 300 si 200 de dolari pentru participantii clasati pe locurile doi, respectiv trei. Vor fi acordate si doua mentiuni, iar toti participantii vor primi diplome si medalii. Concursul national de planse cu vela va fi primul la acest nivel organizat anul acesta de tara noastra. Federatia Romana de Yachting nu a tinut pana acum un astfel de concurs din cauza lipsei participantilor. Pana acum, la competitia ce va fi organizata la Mamaia si-au anuntat participarea concurenti din Bucuresti, Brasov si, bineinteles, Constanta. Organizatorii spera pe participarea a aproximativ 30 de persoane, ceea ce inseamna un succes pentru acest sport. Toti cei interesati pot afla mai multe amanunte despre concurs pe paginile de web www.surf.ro si www.sailing.ro.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii