Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
00:51 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ziua Internationala de lupta impotriva abuzului de droguri

ro

25 Jun, 2005 00:00 1014 Marime text

Dependentii de stupefiante au de ales intre inchisoare si spital

Biroul de Programe de Promovare a Sanatatii si Educatie pentru Sanatate din cadrul DSPJ Constanta a organizat ieri o conferinta de presa al carei scop a fost sublinierea importantei Zilei Internationale de lupta impotriva abuzului de droguri si a traficului ilicit. Potrivit celor declarate de catre seful acestui birou, doctorul Daniel Verman, campania de anul acesta se va desfasura pe perioada unui an de zile si are ca slogan "Da valoare vietii tale... Ia decizii sanatoase!". Scopul campaniei este implicarea tinerilor, parintilor, profesorilor si altor modele de comportament pentru tineri in activitati care sa sustina alegerea de catre tineri a unui stil de viata sanatos. Dr. Verman a mai declarat ca in lunile iulie si august, inspectorii DSPJ vor face o analiza a situatiei tinerilor cu varsta cuprinsa intre 18 si 30 ani aflati in vacanta la Costinesti, pentru a vedea daca acestia consuma droguri sau nu, iar lunile urmatoare vor fi, de asemenea, concepute si editate o serie de materiale educationale. Conform cadrelor medicale, in tara noastra drogurile si-au facut aparitia, in special, dupa revolutie, cand tranzitia la o societate democratica a adus nu numai libertatea cuvantului si economia de piata, dar si importante probleme de sanatate publica, precum consumul de droguri ilegale. Astfel, Romania a devenit brusc un punct de interes pentru traficantii de droguri, iar acum sute, poate chiar mii de persoane au cazut prada acestui viciu. De curand, autoritatile au decis ca de acum inainte consumatorii de droguri sa poata alege, intre a petrece cativa ani in inchisoare ori a fi internati intr-un spital, asta in conditiile in care accepta sa participe la un program de prevenire si combatere a acestui flagel. Ca urmare, prin aceasta reglementare, Romania se aliniaza normativelor europene in vigoare, decizia amintita fiind salutata de toate forurile internationale de profil.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii