Absolventii de studii superioare, dornici sa faca armata
Absolventii de studii superioare, dornici sa faca armata
25 Jan, 2006 00:00
ZIUA de Constanta
1490
Marime text
In aceste zile, are loc la Centru Militar Zonal, incorporarea tinerilor din seria februarie 2006, una dintre ultimele in care vor fi incorporati obligatoriu cei ce au implinit varsta de 20 de ani. Incepand cu anul viitor, stagiul militar obligatoriu va fi inlocuit de sistemul pe baza de voluntariat. Potrivit reprezentantilor CMZ, numarul de locuri se va reduce treptat, pana la ultima serie, cea din octombrie. De mentionat ca cei cu studii superioare vor fi incorporati pana in iunie, deoarece numarul unitatilor in care mai pot satisface stagiul militar cu termen redus a scazut foarte mult. In prezent, in tara mai sunt doar trei astfel de unitati, la Bucuresti, Chitila si Sibiu. Acest fapt a facut ca si numarul de locuri sa fie extrem de mic, mai putin de 20 de tineri cu studii superioare, dornici sa faca armata anul acesta, putand sa-si indeplineasca visul. Desi perioada in care se pot depune cererile este de-abia la jumatate, reprezentantii Centrului Militar Zonal ne-au declarat ca deja acestea depasesc cu mult numarul de locuri, fiind depuse cateva zeci de cereri de catre tineri licentiati. Dorinta subita a acestora de a satisface stagiul militar vine mai ales ca urmare a faptului ca obtinerea unui loc de munca in cadrul Ministerului Apararii sau a celui de Interne este conditionata in general de satisfacerea stagiului militar. Totodata, o cariera in aceste domenii este vazuta de multi tineri ca singura solutie pentru a-si asigura un trai decent, de unde si numarul mare de cereri depuse la CMZ.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii