Genuri artistice desfiintate la Teatrul "Fantasio"
Genuri artistice desfiintate la Teatrul "Fantasio"
20 Jan, 2005 00:00
ZIUA de Constanta
1507
Marime text
Artistii sunt decisi sa intre in greva foamei
In a treia zi a protestului din fata Teatrului "Fantasio", participantii au declarat ca daca revendicarile lor nu vor fi luate in considerare de nimeni, vor recurge la o alta forma de protest si anume: greva foamei. Alaturi de fostii angajati au indraznit sa apara si cativa din actuala structura de personal a teatrului. Se pare insa ca exista un sentiment de teama in ceea ce-i priveste pe acestia, avand in vedere faptul ca o parte dintre ei nu au vrut sa-si dea numele si nici sa discute cu presa. Printre participanti s-a aflat si Carmen Aldea Vlad, poeta si colaboratoare a teatrului, care a sustinut ca desfiintarea Teatrului "Fantasio" a fost si este un act nedrept, pentru ca a reprezentat emblema orasului Constanta. "Imaginati-va Bucurestiul fara Arcul de Triumf, cam asa arata Constanta fara Teatrul "Fantasio"", a declarat poeta. Busa Marinescu, care a lucrat la Serviciul de Organizare al teatrului pana la destramarea colectivului de balet, in 1992, ne-a spus ca pentru ea, Teatrul "Fantasio" a fost o "a doua familie" si ca a venit sa sustina cauza teatrului "cu sufletul". O fosta mare artista care a lucrat decenii intregi la "Fantasio" si aflata in prezent la pensie, Mariana Cerconi, a declarat ca nu mai exista nici un fel de respect pentru artisti si pentru ceea ce a insemnat munca acestora in cadrul institutiei de-a lungul timpului si ca au fost dati uitarii. Vasile Bota, fost balerin, a sustinut ca modul in care s-a promovat concursul pentru noile posturi din organigrama nu a fost corect si ca, pornind de la faptul ca la ora actuala, colectivul artistic a fost amestecat, eliminandu-se genurile artistice caracteristice (concertul spectacol, comedia muzicala, revista muzicala si spectacolele muzicale pentru copii si tineret), structurarea teatrului ar fi trebuit sa fie facuta intr-o maniera mai inteligenta. Protestul continua in aceasta forma pana vineri, timp in care participantii vor astepta un raspuns din partea autoritatilor.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii