Vor fi construite alte cinci sensuri giratorii
Vor fi construite alte cinci sensuri giratoriiCe sume de bani vor fi scoase din vistieria autorităţii locale pentru cele trei sensuri giratorii, nu se ştie încă. „Nu putem estima momentan valoarea investiţiei. Trebuie studiate zonele, să vedem dacă este necesar să se intervină şi pentru alte lucrări. O astfel de construcţie poate atrage după sine mutarea stâlpilor de iluminat şi alte intervenţii, de aceea încă nu putem să ne pronunţăm asupra valorii lucrărilor", a precizat inginerul-şef din cadrul SCIL Confort Urban, Mugurel Voinescu. Dacă sumele de bani necesare construcţiei celor trei sensuri giratorii nu sunt cunoscute, o certitudine există. Potrivit inginerului-şef, până în vară vor fi finalizate sensurile giratorii prevăzute a se construi la intersecţia străzii Bucureşti cu bulevardul Alexandru Lăpuşneanu, la intersecţia străzii Alba Iulia cu bulevardul Aurel Vlaicu şi la întretăierea străzilor Traian şi Termele Romane (bulevardul Marinarilor). „Dacă vremea ne lasă şi ne apucăm de construcţii la data de 1 aprilie, în două-trei luni lucrările vor fi gata", a explicat inginerul-şef al SCIL Confort Urban. Hipermarket-ul Metro va construi un sens giratoriu la intersecţia străzii Baba Novac cu bulevardul Aurel Vlaicu, în timp ce reprezentanţii hipermarket-ului Auchan vor realiza un astfel de sens de mers obligatoriu la întretăierea străzii Ştefăniţă Vodă cu bulevardul Aurel Vlaicu. „Firma Tracon se ocupă de proiectare. Ce vă pot spune este că cele două sensuri giratorii vor fi finalizate anul acesta", a mai precizat Mugurel Voinescu.
„Dacă va exista spaţiul necesar realizării lor, ne vom apuca de lucru"
Teoretic, construcţia de sensuri giratorii nu se opreşte aici. Pentru fluidizarea traficului intens, care duce la formarea nedoritelor ambuteiaje, reprezentanţii SCIL Urban Confort au în plan amenajarea a altor patru sensuri giratorii. Nu se ştie dacă acestea se şi vor putea realiza. Inginerul-şef Mugurel Voinescu a declarat că patru sensuri de mers obligatoriu se află momentan în faza de studiu. „Dacă va exista spaţiul necesar realizării lor, ne vom apuca de lucru", a menţionat inginerul-şef al SCIL Confort Urban. Astfel, se află în stadiu de analiză construirea de sensuri giratorii la intersecţia bulevardului Alexandru Lăpuşneanu cu strada Poporului, la întretăierea străzii Suceava cu bulevardul Alexandru Lăpuşneanu, la intersecţia străzii Dispensarului cu bulevardul Alexandru Lăpuşneanu şi pe bulevardul Alexandru Lăpşuneanu colţ cu strada Bogdan Petriceicu Hasdeu.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- VASILE 23 Feb, 2012 09:51 se ocupa de proiectare firma Tracon.........am inteles, sa traiti domnule senator Moga !