Află ce a discutat ambasadorul Republicii Chineze cu prefectul Claudiu Palaz
Află ce a discutat ambasadorul Republicii Chineze cu prefectul Claudiu PalazÎn cadrul întrevederii, Claudiu-Iorga Palaz a făcut o scurtă prezentare a judeţului Constanţa, accentuând potenţialul economic, agricol şi turistic favorizat de poziţia geografică a Dobrogei, ţinut riveran Dunării şi Mării Negre. Intervenţia Excelenţei Sale Huo Yuzhen a pornit de la această oportunitate, care face din judeţul nostru poarta estică a Europei pentru piaţa de desfacere a produselor din import şi un nod important pentru transporturile pe apă. Discuţiile au continuat pe tema dezvoltării infrastructurii maritime şi a construcţiilor navale, industrie cu o evoluţie continuă şi rapidă, ce constituie unul dintre punctele importante de cooperare între România şi China, dar şi pe cea a masterplanului litoralului românesc, care s-a extins fără o viziune unitară, până în momentul în care Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a intervenit prin demolarea construcţiilor abuzive. În continuare, discuţiile s-au axat pe excelentele relaţii diplomatice dintre Consulatul General al Chinei la Constanţa şi reprezentantul Guvernului în teritoriu, precum şi pe colaborarea în domeniul cultural şi educativ, cu atât mai mult cu cât Clasa Confucius din cadrul Universităţii Ovidius reprezintă o oportunitate pentru toţi cei interesaţi de limba şi de civilizaţia de cinci milenii a Chinei. Prefectul Claudiu-Iorga Palaz a participat ieri şi la evenimentul Asia Black Sea Express Service (ABX) Upgrade ce a avut loc în incinta terminalului CSCT Agigea, unde a susţinut un scurt discurs. „Ştiu că scopul principal al China Shipping Container Liner este acela de a deveni cărăuşul global numărul 1 şi că Agenţia din România îşi are rolul său bine definit în atingerea acestui obiectiv, de aceea vă doresc mult succes în tot ceea ce întreprindeţi, astfel încât să dovediţi cât de curând că pariind pe potenţialul Mării Negre şi al Portului Constanţa aţi făcut alegerea cea mai bună", a precizat la momentul evenimentului prefectul Constanţei. Precizăm că Agenţia China Shipping din România a inaugurat ieri, la sediul Constanta South Container Terminal (CSCT), serviciul modernizat de transport maritim containerizat Asia - Black Sea Express (ABX). „Expresul" de Asia care face legătura între Orientul Îndepărtat şi Portul Constanţa este una dintre cele mai rapide linii maritime la nivel mondial şi se adresează în primul rând transportatorilor români.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp