Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:31 11 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bocai - „Hanganu nu cunoaşte legea" La Ovidiu, PNL a început ilegal campania electorală

ro

11 May, 2012 01:04 2480 Marime text
Bocai_banner_Ciprian_Hanganu.jpgCandidatul PNL la Primăria Ovidiu, Ciprian Hanganu, a intrat în campanie electorală cu o zi înainte de termen, amplasând în noaptea de miercuri spre joi bannere în centrul oraşului Ovidiu, dar şi pe străzile limitrofe, contrar prevederilor legale în vigoare. Primarul oraşului, Dumitru Bocai, a precizat că bannerele au fost amplasate ilegal, de aceea au fost date jos în cursul zilei pentru a-i fi returnate astăzi candidatului PNL, în ziua în care conform legii începe campania electorală. Precizăm că, potrivit reglementărilor în vigoare, campania electorală începe pe data de 11 mai, la ora 00.00, şi se sfârşeşte pe 9 iunie, ora 07.00. „Părerea mea este că persoana care candidează din partea PNL la Primăria Ovidiu nu ştie legea electorală. Dacă tu nu cunoşti legea electorală, la ce să mă aştept de la tine în continuare?!", a declarat primarul Dumitru Bocai. Şeful autorităţii locale a precizat că Poliţia a fost cea care s-a autosesizat în acest caz. „Poliţia s-a autosesizat şi mi-a adus la cunoştinţă şi mie ce se întâmplă. Este de competenţa Poliţiei să ia măsurile ce se cuvin. Eu, în calitate de primar, nu fac decât să le dau jos bannerele şi să le returnez când începe campania electorală, pentru că nu este echitabil faţă de ceilalţi candidaţi ca acestea să fie amplasate înainte de termen", a menţionat primarul. Dumitru Bocai a declarat că este convins că Ciprian Hanganu nu cunoaşte legea. „Nu sunt convins că nu respectă legea, sunt mai mult convins că nu o cunoaşte. Dacă o cunoştea, ştia când începe campania electorală. Eu i-am dat o autorizaţie începând cu data de 10 mai, însă nu am avut obligaţia să menţionez şi ora la care începe campania electorală, de oră trebuie să ştie candidatul PNL", a subliniat Dumitru Bocai.

Candidatul PNL dă vina pe echipa de campanie

Ciprian Hanganu a dat vina pe echipa de campanie pentru cele întâmplate. „Nu am agăţat eu bannerele. Avem o echipă de campanie care s-a ocupat de amplasarea celor 22 de bannere, potrivit autorizaţiei date de Primărie, care a fost eliberată începând cu data de 10 mai", a menţionat Ciprian Hanganu, admiţând astfel că echipa sa nu cunoaşte legea şi pe cale de consecinţă nu a ştiut ora la care trebuie să înceapă campania electorală. Dacă echipa sa nu cunoaşte legea, putea în schimb să o cunoască el şi să-şi sfătuiască echipa când să acţioneze. Este greu de crezut că echipa PNL a acţionat de capul ei şi nu l-a înştiinţat măcar pe Hanganu de intenţia de a agăţa bannerele pe data de 10 mai, la ora 00.00.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii