Bulgarii, invitaţi să se odihnească la Lipniţa
Bulgarii, invitaţi să se odihnească la LipniţaProiectul implementat de autoritatea locală în parteneriat cu municipalitatea Kainargea din Bulgaria şi cu Consiliul Judeţean Constanţa vizează reabilitarea şi modernizarea a 17,11 kilometri de drum pentru îmbunătăţirea accesului la infrastructura de transport în zona transfrontalieră. Construcţia drumului a început în noiembrie anul trecut, fiind finalizat la această dată în proporţie de 65-70%. Realizarea drumului se face cu scopul punerii în valoare a obiectivelor turistice din zona de graniţă în vederea dezvoltării economico-sociale a comunităţilor implicate în proiect. Potrivit primarului Florin Georgel Onescu, bulgarii vor fi încurajaţi să viziteze Mănăstirea Sfântul Andrei, Mănăstirea Dervent, cetatea bizantină din Insula Pacuiul lui Soare, Canaraua Fetii, Mănăstirea Sfântul Gherman, Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul. Practicarea activităţilor de vânătoare şi pescuit sportiv pe Dunăre este o altă alternativă de petrecere a timpului oferită turiştilor bulgari interesaţi. Constănţenii, în schimb, vor fi aşteptaţi să viziteze locul unde s-a semnat pacea de la Kuciuk - Kainargea. Valoarea totală a proiectului transfrontalier este de 6.080.205 euro, din care 4.393.777 euro revin comunei Lipniţia, iar 1.686.428 euro partenerului bulgar.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp