Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:27 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Contract de aproape 21.000.000 de lei CN APMC face licitaţie pentru drumul de conectare cu DN 39

ro

28 Sep, 2012 01:00 2376 Marime text
licitatieAPC1.jpgCompania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa (CNAPMC) va organiza, potrivit anunţului de participare 139190 din 26 septembrie, o licitaţie pentru execuţia lucrărilor la „breteaua rutieră de conectare cu DN 39". Locul principal de executare a lucrărilor este pe raza unităţii administrativ teritoriale a comunei Agigea.

Aşa cum prevede anunţul, lucrările de construcţie pentru execuţia „Bretea rutieră de conectare cu DN 39" - obiectul 2 din cadrul obiectivului de investiţie „Pod rutier la km 0 + 540 al Canalului Dunăre Marea Neagră - lucrări aferente infrastructurii rutiere şi de acces în Portul Constanţa" includ lucrări de construcţie, dar şi remedierea eventualelor defecte apărute în Perioada de Garanţie de Bună execuţie - minim 24 de luni.

De remarcat este că valoarea estimată a contractului, fără TVA, ajunge la 20.705.441 lei. Persoanele care deţin funcţii de decizie în cadrul autorităţii cu privire la organizarea, derularea şi finalizaea procedurii de atribuire sunt Decebal Şerban, directorul general al CNAPMC, Daniela Şerban - director economic, Alexandru Geroge Iorov - preşedintele comisiei de licitaţie, Mihai Gheorghiade, Marius Voineagu, Tănase Pepi, Maria Mergiu, Laurenţiu Teodoru, Aurelian Liţă, Crina Popescu, Ioan Roşca, Bogdan Gheorghiu, Iolanda Teodoru - membri ai Comisiei de Evaluare şi Mihaela Staetu, Luciana Mocanu, Nicoleta Andronache, Lică Cozma - membri de rezervă.

Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 19 noiembrie, ora 12.00. Deschiderea ofertelor va avea loc în aceeaşi zi, dar la ora 13.00. Contractul se înscrie într-un program finanţat din fonduri comunitare. Oferta cu preţul cel mai scăzut va fi desemnată câştigătoare. „Durata de execuţie a contractului este de 12 luni, iar perioada de garanţie de bună execuţie este de minim 730 de zile", se menţionează în anunţul de participare.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii