Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
08:47 03 03 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cu mesaje de felicitări de la localnici, de la prefect, de la preşedintele Consiliului Judeţean Mariana Gâju a început cel de-al patrulea mandat

ro

26 Jun, 2012 01:00 4819 Marime text
cumpana.jpgZeci de localnici, dar şi reprezentanţi ai instituţiilor deconcentrate din Constanţa au participat ieri la evenimentul de învestire a noului Consiliu Local Cumpăna. Primarul Mariana Gâju a depus jurământul de instalare în funcţie, în timp ce Florin Neagu a fost reales viceprimar de consilierii locali nou numiţi.

Sala Casei de Cultură din comuna Cumpăna a fost ieri arhiplină, aproximativ 350 de persoane luând parte la validarea noului Consiliu Local. S-a alăturat evenimentului Petre Dinică, directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Constanţa, Cristina Samoilă, directorul Casei Judeţene de Pensii, Claudiu Teliceanu, noul director al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Constanţa, psihologul Carmen Lungu, din partea Crucei Roşii, comisarul-şef Dumitru Radu de la Garda de Coastă Constanţa, dar şi reprezentanţi de la Direcţia de Agricultură Constanţa şi de la Rotary Pontus Euxin. Primarul ec. Mariana Gâju a ţinut să mulţumească localnicilor şi tuturor invitaţilor pentru prezenţă.

Vezi ce urări au făcut Bogdan Huţucă şi Nicuşor Constantinescu

În acelaşi timp, primăriţa a transmis localnicilor mesajele de felicitare primite de noua echipă de conducere a Primăriei din partea prefectului Bogdan Huţucă şi a preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu. Dacă prefectul Bogdan Huţucă a urat succes noii echipe pentru următorii patru ani de activitate, preşedintele CJC, Nicuşor Constantinescu, le-a transmis urări de succes şi unitate în activitatea CL, astfel încât toţi consilierii locali, indiferent de culoarea politică, să voteze pentru binele localităţii.

Consiliu Local, majoritar USL

A urmat mai apoi validarea noului Consiliu Local Cumpăna. Din partea USL au intrat în Consiliul Local Cumpăna Florin Neagu, Gabriela Achim, Aurel Ilioiu, Iulian Brânză, Elena Drăgoi, Ion Lazăr, Adinan Cadâr, Gheorghe Troşie, Constantin Bălan, Monica Oana Nuţu, Liviu Cordoneanu, Stelică Nedelcu, Marin Mircea. De la PP-DD au fost validaţi Maricel Prisecariu şi Ioan Lungan. De la PDL au fost nominalizaţi Dumitru Burcin şi Constantin Solomon.

„Suntem într-o continuă activitate"

După învestirea consilierilor, judecătorul Iuliana Loredana Mesrobian de la Judecătoria Constanţa a dat citire certificatului de învestire a primarului. Momentul a fost urmat de depunerea jurământului de către primarul Mariana Gâju. La scurt timp a fost anunţată validarea în funcţie a viceprimarului Florin Neagu, unicul candidat pentru această funcţie. Neagu a fost reales viceprimar cu 15 voturi pentru. De asemenea, au fost înregistrate un vot împotrivă şi unul anulat. Precizăm că Florin Neagu a fost viceprimar şi în perioada 2008 - 2012, iar Mariana Gâju a început de ieri în mod oficial cel de-al patrulea mandat. Florin Neagu le-a mulţumit tuturor consilierilor pentru votul acordat, făgăduind că în acest mandat, împreună cu toţi consilierii, va continua ceea ce şi-au propus pentru dezvoltarea localităţii. La rândul său, ec. Mariana Gâju a apreciat faptul că a fost votată de 79,28% dintre alegători, cu toate că în 12 ani nu a reuşit să ducă la bun sfârşit toate proiectele. „Rezultatul votului înseamnă că aveţi încredere în continuare în mine şi în echipa mea că vom duce la bun sfârşit proiectele pentru comuna Cumpăna", le-a transmis celor prezenţi Mariana Gâju, adăugând faptul că de pe data de 11 iunie a început o nouă campanie electorală. „La Cumpăna aşa se întâmplă! Suntem într-o continuă activitate, într-o continuă muncă, pentru că proiectele comunei nu aşteaptă", a explicat primăriţa.

Diplome pentru foştii consilieri

Pe parcursul evenimentului, primarul Mariana Gâju a premiat foştii consilieri locali care s-au aflat în slujba comunităţii timp de 4 ani, 8 ani sau chiar 12 ani şi care au decis că este timpul să se retragă. Primarul a considerat că merită cu prisosinţă diplome de excelenţă: Gheorghe Secui - cel mai vechi consilier local, care a ocupat această funcţie timp de 12 ani, profesorul Elena Obertaş, Glodeanu Kerime, Vîlcu Roxana şi Mitu Stan.

Consilierii au votat înfiinţarea a cinci comisii de specialitate

Şedinţa de constituire a Consiliului Local Cumpăna s-a finalizat cu alegerea comisiilor de specialitate de la nivelul CL. Consilierii au votat pentru constituirea a cinci comisii de specialitate, după cum urmează: Comisia pentru dezvoltarea economică, socială, buget, finanţe, administraţia domeniului public şi privat al comunei Cumpăna, formată din 5 membri; Comisia pentru agricultură, gospodărire comunală şi locativă, protecţia mediului, servicii, comerţ şi turism, formată din 5 membri; Comisia pentru învăţământ, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi agrement, formată din 5 membri; Comisia pentru amenajarea teritoriului şi urbanism, formată din 5 membri; Comisia pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice şi a drepturilor cetăţenilor, formată din 3 membri.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii