Cum au ocolit produsele comunitare judeţul nostru Primăria Constanţa a sistat distribuirea alimentelor europene!
Cum au ocolit produsele comunitare judeţul nostru:Primăria Constanţa a sistat distribuirea alimentelor europene!La Constanţa, ca în niciun alt oraş din ţară, s-a anunţat ieri suspendarea programului comunitar începând cu ziua de astăzi. Reprezentanţii Primăriei şi Consiliului Judeţean Constanţa motivează că Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Bucureşti nu a respectat graficele şi nu a trimis la timp în judeţ toate produsele necesare. Iuliana Zaharciuc, şefa Serviciului Achiziţie şi Distribuţie Ajutoare a precizat că pe lângă ulei lipsesc la această dată de pe stoc încă patru tipuri de produse şi anume făina, roşiile în bulion, mazărea şi biscuiţii. „Nu ştiu dacă mai sunt oraşe care au apelat la suspendarea programului, nu ştiu cum s-au făcut graficele în alte părţi şi ce capacitate de depozitare au alte judeţe. La Constanţa, produsele nu au ajuns la timp şi de aceea am decis să suspendăm temporar programul până când vom primi pe stoc şi celelalte alimente", a mărturisit Mihaela Laciu, şefa Direcţiei Asistenţă Persoane Vârstnice şi Nevoiaşe din cadrul Primăriei Constanţa. La rândul lui, Cristian Hagea, inspector la Direcţia de Control din cadrul Consiliului Judeţean, a precizat că este problema fiecărei primării în parte cum decide să managerieze acest program. „Împreună cu Primăria Constanţa am decis să suspendăm temporar acest program pentru ca oamenii să nu facă o sută de drumuri pentru ridicarea fiecărui aliment în parte", a menţionat Cristian Hagea.
Stocuri pe zero la mazăre, ulei, făină, roşii în bulion şi biscuiţi
Cristian Hagea susţine că până la această dată judeţul nostru ar fi trebuit să primească 374 de tone de făină din cele 900 tone cuvenite, însă a primit doar 264 de tone, cu o sută 110 mai puţine. La mazăre a existat un singur transport, a menţionat Hagea, din cele 113 tone de cutii de mazăre cuvenite, judeţul nostru primind doar 19 tone. La roşii în bulion au venit doar 20 de tone din cele 102 tone, iar la biscuiţi din 36 de tone au sosit 21 de tone. Reprezentantul CJC a explicat că din totalul cantităţii de alimente alocate judeţului Constanţa, de 2851 de tone, aproximativ o treime revine Primăriei Municipiului Constanţa, iar diferenţa se adresează celorlalte primării din judeţ. Hagea a mărturisit că în momentul în care se vor reface stocurile, Primăria Constanţa va relua distribuţia. Reprezentantul CJC a precizat că din datele pe care le deţine, pe Constanţa stocurile se vor reface până la sfârşitul lunii în curs, când se va relua şi distribuţia.
În cazul uleiului, Cristian Hagea a declarat că nu a primit de la APIA nici măcar graficul de distribuţie ca atare nu se ştie când se va face livrarea în cazul acestui produs.
Zeci de beneficiari din judeţ aşteaptă alimentele
De menţionat că situaţia în privinţa distribuirii alimentelor nu este roz nici în municipiul Constanţa, dar nici în judeţ. Astfel, potrivit lui Cristian Hagea, în judeţ doar câteva primării au primit produsele comunitare, însă, nu integral. Din cele 11 alimente cuvenite (făină, ulei, orez, mălai, zahăr, fasole, mazăre, bulion, roşii în bulion, paste făinoase, biscuiţi) cele câteva primării din judeţ au primit doar o parte. Printre primăriile norocoase care au primit doar o parte din alimente se află Istria, Ciobanu şi Medgidia.
Hagea a declarat că cel târziu până în luna ianuarie vor primi integral produsele şi toate celelalte primării din judeţ.
Furnizorul de făină a fost penalizat
Cristian Hagea a precizat că problema în privinţa livrărilor ar fi la furnizori. „Noi nu avem cum să obligăm furnizorul să ne aducă produsele mai repede sau la o anumită dată. Noi am făcut, în schimb, o adresă către APIA Bucureşti, iar APIA Bucureşti ştiu că a penalizat furnizorul de făină, în speţă pe cei de la Vi Em Corporation Bulgaria. Dar faptul că i-a pus nişte penalităţi furnizorului nu rezolvă problema. Reprezentanţii APIA au precizat că le-au transmis tuturor furnizorilor (pentru fiecare tip de produs există un furnizor) să respecte graficele, sperăm că situaţia se va redresa cât mai curând", a precizat Cristian Hagea.
Campanie electorală sau neputinţă?!
De ce anul acesta, spre deosebire de anii trecuţi, au loc întârzieri în privinţa livrării produselor? De ce o parte dintre produse au putut să ajungă în judeţ la timp, iar altele nu? Rămân totuşi întrebări fără răspuns.
Hagea a precizat că ar fi probleme cu ambalarea produselor, în sensul că aceasta trebuie să respecte anumite standarde. Dar şi anul trecut produsele au trebuit să fie ambalate potrivit aceloraşi standarde, aşa că această motivaţie nu pare a fi una întemeiată. Hagea a menţionat totodată că anul trecut au fost şase produse, anul acesta numărul lor a crescut la 11, afirmând că este destul de complicat pentru APIA să facă graficele, dând exemplul uleiului unde nu există grafic nici la această dată.
Constănţenii care s-au înghesuit zilele trecute la cozi pentru a intra în posesia alimentelor au mărturisit că „uleiul nu se dă pentru că Mazăre îl păstrează ca să-l distribuie în apropierea campaniei electorale din decembrie". Oare cine are dreptate în această poveste, constănţeanul de rând care susţine că aceste alimente au devenit anul acesta motiv de campanie electorală sau Primăria şi Consiliul Judeţean Constanţa care aruncă vină în curtea APIA?!
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp