Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:05 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Iată care au fost comandanţii Academiei Navale ce a format marinarii ţării (galerie foto)

ro

05 Sep, 2011 00:00 8568 Marime text
cap_10.jpgGheorghe Marin, primul amiral activ cu patru stele al armatei române, a fost coleg de facultate cu preşedintele României, Traian Băsescu, după cum se arată în câteva note.

Academia Navală „Mircea cel Bătrân" (ANMB), instituţie militară de învăţământ superior de specialitate, îşi are sorgintea în Şcoala Flotilei, înfiinţată prin Decizia Ministerului de Război numărul 15 din 17 noiembrie 1872, cu sediul la Galaţi, potrivit datelor oficiale. De-a lungul anilor, Academia Navală „Mircea cel Bătrân" a avut în frunte câteva zeci de persoane, exclusiv bărbaţi. Amiralul Ioan Georgescu a condus Academia Navală în perioada 1920 - 1922. Ioan Georgescu a mai ocupat comanda vedetei fluviale „Maior Giurescu", iar în timpul Primului Război Mondial a comandat canoniera (1916) şi vedeta fluvială „Maior Gheorghe Şonţu".

Comandorul Corneliu Bucholtzer s-a aflat în fruntea Academiei Navale „Mircea cel Bătrân" în perioada 1922 - 1924, dar şi între anii 1926 şi 1928. Acesta a fost urmat de comandorul Petre Bărbuneanu, 1924 - 1926 şi 1928 - 1931, care, în timpul Primului Război Mondial, a comandat Grupul de vase port-mine. Comandorul Bărbuneanu a decedat în anul 1979, la vârsta de 98 de ani, iar o corvetă a Marinei Militare Române a fost denumită în onoarea sa. Între anii 1931 şi 1936, Academia Navală a fost cârmuită de căpitan comandorul Alexandru Constantinescu, fiind înlocuit în 1936 de comandorul Gheorghe Panteli. Acesta, la rândul său, a fost „detronat" în 1937 de căpitan comandorul Constantinescu Mihail. În anul 1938, Academia Navală „Mircea cel Bătrân" a fost condusă de comandorul Paul Zlatian, succedat fiind de comandorul Alexandru Bardescu, care a stat în fruntea Academiei în perioada 1939 - 1940. Comandorul Petre Vasile a fost şeful Academiei Navale „Mircea cel Bătrân" între anii 1940 şi 1942, fiind urmat, în 1943, de comandorii Alexandru Stoianovici şi Gherghel Arpad. În perioada 1943 - 1944, comanda Academiei Navale a fost asigurată de comandorul Aurel Pelimon, care a fost înlocuit de căpitan comandorul Eugeniu Săvulescu în 1944, an în care şef al Academiei Navale „Mircea cel Bătrân" a fost şi căpitan comandorul Borcea Ion. În anul 1945, în fruntea ANMB s-au aflat căpitan comandorii Dumitru Niculescu şi Bujorescu Florin. Căpitan comandorii Titus Samson şi Toma Matei au condus Academia Navală „Mircea cel Bătrân" în anul 1946, iar în 1947 Academia l-a avut ca şef pe căpitanul comandor Teodor Antonescu.

Comandorul doctor Gheorghe Marin, în istorie

comandanti_-_gheorghe_marin.jpg

În perioada 1947 - 1950, căpitan comandorul Ion Stoian a condus ANMB, între anii 1950 şi 1954 Academia l-a avut ca şef pe căpitanul de rangul III Sandu Gheorghe, iar în perioada 1954-1955 pe căpitanul de rang I Teodor Antonescu. Datele oficiale mai arată că Academia Navală „Mircea cel Bătrân" a fost condusă între anii 1955 - 1958 de căpitanul de rangul I Milu Nicolae, iar în perioada 1958 - 1960 de căpitanul de rangul II Vasile Miron, care a fost urmat în funcţie de căpitanul de rangul II Vasile Miron, 1960 - 1961. Pe lista şefilor Academiei se mai află Gheorge Sandu, 1961 - 1972, căpitanul de rangul II Ilie Ştefan şi Petru Anghel, 1980-1986, căpitanul de rangul I Gheorghe Anghelescu, care a fost trecut în rezervă începând din data de 30 septembrie 1997 prin Decretul numărul 502 din 24 septembrie 1997. Anghelescu a primit Ordinul Virtutea Maritimă în grad de Cavaler cu însemn pentru militari şi a murit în anul 2008, în Constanţa. Printre marinarii ţării se mai numără căpitanul de rangul I Constantin Pora, care a condus Academia Navală în perioada 1986 - 1990, căpitanul de rangul I Eugeniu Dumitrescu (1990-1993), comandorul Corneliu Cristescu (1993-1999) şi comandorul doctor Gheorghe Marin - până în 2003. Acesta s-a născut în anul 1952, în localitatea Negru Vodă, şi a ocupat, din 2006, scaunul de şef al Statului Major General al Armatei României. Gheorghe Marin, primul amiral activ cu patru stele al armatei române, a fost coleg de facultate cu preşedintele României, Traian Băsescu, după cum se arată în câteva note. Între anii 2004 şi 2006, Academia Navală „Mircea cel Bătrân" a fost condusă de comandorul doctor inginer Aurel Şerb, care a fost înlocuit, până în 2007, de comandorul Cristea Cucoşel. În 2010, acesta era locţiitor al şefului Statului Major al Forţelor Navale Române şi a asigurat conducerea operaţională a BlackSeaFor. Din 2007 până în 2010, şefia prestigioasei instituţii de învăţământ a fost asigurată de comandorul Dan Haulică. Din 2010 şi până în prezent, Academia Navală „Mircea cel Bătrân" este condusă de comandorul doctor inginer Vergil Chiţac.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • mocanu radu 12 Nov, 2012 18:39 Vreau sa aduc un pios omagiu celui ce a fost OMUL, contraamiralul Eugeniu Dumitrescu.Desi am cunoscut zeci de comandanti, in inima mea si in sufletul meu acesta a ramas ca un model de cinste,corectitudine si respect fata de oameni.Dumnezeu sa-l aiba in paza!
  • Nicu G 05 Sep, 2011 16:05 Dintre ultimii comandanti ai ANMB, unii au fost jalnici! Printre ei: Constantin Pora, Gheorghe Marin si Dan Haulica. Cel mai bun se spune ca a fost Ilie Stefan! Marin a ajuns amiral fara sa fi condus o nava militara, a facut cariera numai pe pile si compromisuri! Dupa el, a urmat cel mai mare spagar, Dan Haulica. Ceilalti din ultimii 50 de ani au avut ceva mai mult bun simt si unii chiar au fost cinstiti. Ar fi interesant sa citeasca articolul acesta fostii lor subordonati, ca sa afle toata lumea de la sursele directe! Mentionez ca i-am cunoscut in diferite ocazii pe ultimii 10! In rest din auzite!
  • MY MUIANOS BASESCUS 05 Sep, 2011 14:41 IN PERIOADA LUI BASESCU NU EXISTA ACADEMIE DOMNILOR DE LA ZIUA ..ACADEMIA S-A INFIINTAT IN ANUL 1990..