Litoral Construct şi Structuri SRL fac ANL-uri la Cumpăna
Litoral Construct şi Structuri SRL fac ANL-uri la CumpănaPotrivit primarului, ec. Mariana Gâju, blocul va fi construit în zona Parcul Verde I şi Parcul Verde II, pe şoseaua Străjii, şi are în vecinătate Canalul Dunăre - Marea Neagră, dar şi viitorul campus şcolar, precum şi parcul de agrement şi o sală de sport ultramodernă, ambele investiţii finalizate anul trecut. „Acesta o să fie cartierul tinerilor din comuna Cumpăna", a precizat primarul localităţii, ec. Mariana Gîju. Precizăm că este al doilea proiect ANL iniţiat de Primăria Cumpăna. „Primele apartamente ANL au fost date în folosinţă în anul 2009", a declarat primarul localităţii Cumpăna. În acest moment, peste 300 de tineri au depus cereri pentru închirierea unuia dintre cele 64 de apartamente ANL ce urmează să fie construite în acest an. Chiria variază în funcţie de tipul de apartament, cu două sau trei camere, de la 50 de lei la 65 de lei. Pentru că solicitările sunt numeroase, iar autoritatea locală îşi doreşte să onoreze cât mai multe cereri posibil, primarul, ec. Mariana Gâju a anunţat că a depus un nou proiect privind realizarea celui de-al treilea bloc ANL în localitate. De blocul ANL ce va fi realizat anul acesta se vor ocupa firmele SC Litoral Construct SRL şi SC Structuri SRL. Valoarea contractului adjudecat de acestea se ridică la suma de 6.010.585 de lei fără TVA.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp