Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:14 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mandat finalizat pentru candidatura în alegerile locale? Palaz nu mai este prefectul Constanţei. Subprefectul Curt-Mola preia atribuţiile

ro

25 Apr, 2012 02:13 2178 Marime text
incetare_mandat_palaz_Claudiu_Palaz_005.jpgClaudiu Palaz nu mai este prefectul judeţului Constanţa. Asta pentru că, în şedinţa de ieri, Guvernul a adoptat o hotărâre referitoare la înlocuirea sa din funcţie, alături de alţi prefecţi şi subprefecţi din ţară care exercitau aceste funcţii cu caracter temporar sau definitiv.

Concret, în hotărârea Executivului se menţionează că „încetează raportul de serviciu al domnului Palaz Claudiu - Iorga, prefect al judeţului Constanţa".

„Vor candida la alegerile locale din 10 iunie"

De remarcat este că, potrivit Guvernului, „încetarea exercitării funcţiilor publice de prefect sau subprefect s-a decis la cerere, ca urmare a faptului că persoanele care exercitau aceste funcţii vor candida la alegerile locale din 10 iunie 2012". Cu alte cuvinte, inclusiv Claudiu Palaz, fostul reprezentant al Guvernului în teritoriu la Constanţa, ar putea candida la proximul scrutin.

Remember 2009

Claudiu Palaz a depus jurământul în funcţia de prefect al judeţului Constanţa pe 2 octombrie 2009, în prezenţa Elenei Udrea, ministru al Turismului la momentul respectiv. Numirea lui Palaz în funcţie s-a făcut ulterior Hotărârii de Guvern „privind încetarea exercitării temporare a funcţiei publice de prefect al judeţului Constanţa" de către Liviu Brăiloiu, în conformitate cu prevederile Articolului 19, alineatul 1, litera A şi ale Articolului 92 din Legea 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dar şi în temeiul Articolului 108 din Constituţie. În cazul lui Claudiu Palaz, s-a aplicat principiul mobilităţii din funcţia de subprefect în cea de prefect al Constanţei. Anterior, el a fost subprefect şi, de asemenea, a ocupat funcţia de secretar general al Prefecturii Constanţa. Claudiu Palaz nu a făcut ieri nicio declaraţie, însă în cursul zilei de azi va avea o întâlnire cu reprezentanţii presei.

Trei pentru judeţul Constanţa

Spre deosebire de judeţul Ialomiţa, care are, începând de ieri, un nou prefect în urma schimbării lui Petru Mădălin Teculescu din funcţie şi a înlocuirii sale cu subprefectul Gigi Petre (pe principiul mobilităţii), pentru judeţul Constanţa nu a fost încă nominalizat un nou reprezentant al Guvernului în teritoriu. Potrivit declaraţiilor lui Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Executivului, nominalizarea ar putea fi făcută „probabil săptămâna viitoare".

În acest context, amintim că pentru funcţia de prefect al judeţului Constanţa, UNPR o susţine pe Aura Bozdoacă, şefa Serviciului de Verificare a Legalităţii Aplicării Actelor Normative şi Contencios Administrativ din cadrul Instituţiei Prefectului, în timp ce PDL Constanţa îl susţine pe Constantin Dina, şeful Direcţiei de Sănătate Publică.

Nu este însă exclus ca funcţia de prefect al judeţului Constanţa să îi revină actualului subprefect, Aidun Curt-Mola, pe acelaşi principiu al mobilităţii.

Aidun Curt-Mola, pionul de rezervă

Între timp însă, până la numirea unui nou prefect al judeţului Constanţa, atribuţiile acestuia sunt preluate de subprefect. Aidun Curt-Mola, reprezentant UDTTMR, a devenit subprefect de Constanţa în 2010, potrivit Hotărârii de Guvern nr. 677, publicată în Monitorul Oficial nr. 484 din 15 iulie. Respectiva hotărâre se referea la exercitarea, cu caracter temporar, a funcţiei publice de subprefect de către Aidun Curt-Mola. El l-a înlocuit în funcţie pe fostul subprefect de Constanţa, Mircea Iustian. Până la numirea în funcţia de subprefect, Aidun Curt-Mola a fost consilier superior pe regiunea de sud-est în Departamentul pentru Relaţii Interetnice din cadrul Guvernului României.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii