Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:31 11 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Nicolae Matei - „Conducerea ANL mi-a transmis că vor finaliza cel puţin un bloc anul acesta"

ro

21 Feb, 2012 00:00 1032 Marime text
navodari-NicolaeMatei002.jpgZeci de locuitori ai oraşului Năvodari aşteaptă cu sufletul la gură realizarea blocurilor ANL

Construcţia celor două blocuri ANL a bătut pasul pe loc la Năvodari. Banii pentru cele două obiective au venit cu ţârâita, iar lucrarea a stagnat în repetate rânduri. „Continuăm construcţia în funcţie de banii ce ne sunt alocaţi de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului", a declarat primarul oraşului Năvodari, Nicolae Matei. Potrivit proiectului de investiţii, cele 64 de unităţi locative - garsoniere şi apartamente - urmau să fie date în folosinţă la sfârşitul anului 2010. Nu a fost să fie aşa. Anul 2012 se anunţă însă a fi unul prielnic pentru derularea investiţiei. Şefului autorităţii locale i-a fost comunicat că urmează să fie realizat anul acesta cel puţin un bloc. „Anul trecut am purtat discuţii cu reprezentanţii ANL şi mi-au spus că în acest an vor finaliza cel puţin un bloc", a declarat primarul Nicolae Matei. Aceasta ar însemna că până la sfârşitului anului 2012 vor fi date în folosinţă 32 de apartamente din cele 64 prevăzute în proiect, lucru care nu poate decât să-i bucure pe năvodărenii care au solicitat în număr mare închirierea unui apartament ANL. Potrivit Ceraselei Scarlat, şefa Direcţiei Administrarea Domeniului Public şi Privat, blocurile sunt construite pe strada Pescăruşului. „Avem foarte multe dosare depuse. Le-am luat în calcul şi pe cele rămase din anii trecuţi. Toate cererile vor fi analizate după finalizarea construcţiei", a declarat Cerasela Scarlat.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii