Plec cu regret
Plec cu regretPrin acest partid şi cu votul medgidienilor am fost parlamentar, ministru şi primar al Medgidiei.
Ca politician, am avut succes de cele mai multe ori. Am avut şi nereuşite. Dar nu am abandonat, am luat-o de la capăt şi am învins.
Ca primar al Medgidiei, am luptat cu caracatiţa care stăpânea oraşul.
Am oprit furturile de combustibil şi am trecut toate centralele pe gaz.
Am retrocedat oamenilor casele şi terenurile revendicate şi am tăiat tentaculele mafiei retrocedărilor condiţionate.
Am tras apa la Valea Dacilor împotriva tuturor piedicilor.
Pentru că nu am făcut compromisuri cu ei, gunoaiele din politică şi din justiţie m-au ameninţat, m-au hăituit, chiar m-au condamnat.
Dar nu m-au înfrânt şi nu m-au îngenuncheat.
Dovada că am învins în lupta cu ei sunt oamenii care au venit în PDL să lucreze pentru oraşul lor. Sunt mulţi, sunt tineri, sunt competenţi, sunt curaţi.
Eu mă retrag, mă retrag cu regret.
Las locul acestor tineri să se prezinte pe ei şi proiectele lor, nu să mă apere pe mine.
Sunt convins că vor avea succes, pentru că sunt puternici, sunt uniţi, dar mai ales sunt pregătiţi să conducă Medgidia.
Dumitru Moinescu
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- Jeny 26 Apr, 2012 06:55 Acest om te lasa fara cuvinte !!! Un adevarat politician si un adevarat mentor !!! Prea bun, prea iertator pentru un oras care l-a tradat in 2008 !!!