Ploaia a scos la iveală metehnele proiectului de reabilitare a reţelei de apă?! Scandalul inundaţiilor la Cernavodă (Galerie foto)
Ploaia a scos la iveală metehnele proiectului de reabilitare a reţelei de apă?!:Scandalul inundaţiilor la CernavodăCu toate că inundaţia a făcut ravagii în oraş, iar imaginile surprinse de localnici demonstrează acest lucru, primarul Mariana Mircea declara ieri la ora 15.00 că apele s-au retras în 20 de minute şi că nicio casă nu a fost inundată. „Din cauza inundaţiilor, am reabilitat întregul sistem de apă. Dacă înainte apa se retrăgea în două zile, acum ea s-a scurs în 20 de minute, şi aceasta s-a întâmplat în condiţii de ploaie torenţială şi a unei cantităţi mari de apă", a declarat în mod surprinzător primarul Mariana Mircea, tăgăduind că au fost inundate o parte dintre magazinele şi casele din oraş. Interesant este că primarul aruncă vina în curtea adversarilor politici. Mai precis, Mariana Mircea susţine că apa nu s-ar fi strâns deloc în oraş dacă Gheorghe Hânsă, candidatul PNL, nu ar fi închis una din cele două vane care obturează ieşirea apei spre canal. Primarul susţine că îi va face plângere penală candidatului PNL. Hânsă are altă părere şi spune că primarul Mariana Mircea minte şi a lansat acest zvon potrivit căruia el ar fi închis vana pentru a masca minusurile pe care le are proiectul privind reabilitarea reţelei de apă din oraş. „Într-adevăr am fost prezent în zona vanelor ca să văd ce se întâmplă, oraşul se inunda cum nu s-a inundat niciodată, însă nu m-am atins de vane. În schimb, am observat că apa se scurge foarte greu şi cred că aceasta se întâmplă întrucât la căminul termic din zona stadionului ţeava a fost sugrumată, iar apa curge mult mai greu decât înainte de reabilitarea sistemului", a declarat Gheorghe Hânsă. Atât candidatul PNL la Primăria Cernavodă, cât şi fostul consilier local PSD, Dumitru Chivu, susţin că primarul Mariana Mircea nu a respectat proiectul care „prevedea construcţia unei staţii de pompare, dar şi a două bazine de retenţie, iar primarul Mariana Mircea a refuzat să le construiască". Proiectul mai indica realizarea a patru conducte - două de apă caldă, două de căldură. Pe cele de apă caldă Mariana Mircea le-a tăiat din proiect susţinând că nu are fonduri necesare pentru realizarea lor. Nerespectând proiectul, oraşul se inundă acum mai rău ca înainte", a precizat Hânsă.
„Nu am mai văzut aşa ceva"
Candidatul PNL la Primăria Cernavodă susţine că pagubele nu se opresc aici. Pe străzile Ion Creangă şi Pictor Grigorescu trei case stau să cadă întrucât şanţul de termoficare săpat în zonă în luna septembrie anul trecut nu a fost asfaltat de autoritatea locală nici la această dată. Hânsă a fost prezent în acest loc pentru a evacua una dintre persoanele afectate de inundaţie. „Nu am mai văzut aşa ceva. În cartierul Columbia, în partea de nord-vest a oraşului, două barăci au fost inundate. În partea cealaltă a oraşului, casa unei localnice stătea să cadă", a povestit Hânsă. Proiectul de reabilitare a reţelei de apă s-a ridicat la suma de 3.500.000 de euro, declară candidatul PNL care este de părere că se impune efectuarea de către autorităţile competente a unui audit financiar pentru a se constata cum au fost cheltuiţi banii atraşi pentru realizarea proiectului de reabilitare a reţelei de apă şi ce nereguli există în privinţa derulării proiectului. „Oraşul se inundă la fel ca înainte, pentru că nu s-a respectat proiectul iniţial propus de mine în anul 2007, în perioada când eu eram primarul oraşului. Şi consilierul PSD Alexandru Olaru a insistat pe lângă Mariana Mircea să ia în considerare proiectul vechi, însă ea nu a vrut să ţină cont de sugestiile nimănui", a conchis Hânsă.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp