Primarul Florin Onescu prezintă proiectul drumului transfrontalier Lipniţa - Kainargea
Primarul Florin Onescu prezintă proiectul drumului transfrontalier Lipniţa - KainargeaProiectul implementat de autoritatea locală în parteneriat cu municipalitatea Kainargea din Bulgaria şi cu Consiliul Judeţean Constanţa vizează reabilitarea şi modernizarea a 17,11 kilometri de drum pentru îmbunătăţirea accesului la infrastructura de transport în zona transforntalieră şi pentru facilitarea mobilităţii bunurilor şi persoanelor. Construcţia drumului a început în noiembrie anul trecut, având şi scopul punerii în valoare a obiectivelor turistice din zona de graniţă în vederea dezvoltării economico-sociale a comunităţilor implicate în proiect. Valoarea totală a proiectului este de 6.080.205 euro, din care 4.393.777 euro revin comunei Lipniţia, iar 1.686.428 euro partenerului bulgar. „Proiectul în sine reprezintă rezultatul unui efort comun al autorităţilor publice locale române şi bulgare de a întreprinde împreună o serie de acţiuni prin intermediul cărora comunităţile să fie scoase din izolare şi să beneficieze de şanse reale pentru o dezvoltare echilibrată", a transmis, printr-un comunicat de presă, primarul comunei Lipniţa, Florin Georgel Onescu. Menţionăm că proiectul „Drum transfrontalier Lipniţa - Kainargea" este implementat în cadrul programului de Cooperare Transfrontalieră România - Bulgaria 2007-2013, Axa Prioritară 1: „Accesibilitate". Proiectul este cofinanţat de Uniunea Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp