Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:07 13 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Profesionalism sau interese Dezbateri aprinse pe tema noului Plan de Urbanism Zonal al Peninsulei

ro

27 Mar, 2012 00:00 4446 Marime text

DSCF5721.jpgAdministraţia publică locală a organizat, ieri, o dezbatere publică asupra noului Plan de Urbanism Zonal al Peninsulei, care reprezintă o reactualizare a PUZ-ului din 2003, elaborat la vremea respectivă de arhitectul Dorin Ştefan.

La evenimentul de ieri, desfăşurat în Sala Remus Opreanu a Prefecturii Constanţa, au participat Mirela Băncescu, arhitectul care a elaborat, din partea SC Expaco SRL, noul PUZ al zonei istorice a Constanţei, Cristina Stamat, şef Serviciu Urbanism din cadrul Primăriei Constanţa, şi Cristina Neagu, din partea Agenţiei de Protecţie a Mediului Constanţa.

În pofida faptului că tema dezbaterii de ieri a fost, de fapt, raportul de mediu pentru „Reactualizare PUZ Peninsulă - modificare HCLM 416/21.11.2003", evenimentul a stat mai ales sub amprenta aspectelor ce ţin de urbanism şi arhitectură. Astfel, datorită prezenţei la eveniment a mai multor arhitecţi constănţeni, membri ai Ordinului Arhitecţilor din România - Filiala Teritorială Dobrogea, dintre care îi amintim pe preşedintele OAR, Alexandru Bălan, pe vicepreşedintele Ignis Duvagi, dar şi pe arhitectul Radu Cornescu, au fost semnalate o serie de probleme de o importanţă deosebită. Arhitecţii prezenţi au ţinut să sublinieze că deosebirea majoră dintre noul şi vechiul PUZ constă în ridicarea unor blocuri pe taluz, deci în partea de nord-est a Peninsulei, blocuri al căror regim de înălţime va depăşi zece etaje. Ar fi vorba de o suprafaţă de taluz de aproximativ 800.000 de metri pătraţi pe care se va construi atât deasupra, cât şi sub cornişă.

„Să nu ne ia nimeni de proşti!"

De remarcat este că Mirela Băncescu, arhitectul care a elaborat acest PUZ, nu a avut răspunsuri pentru multe dintre întrebările celor prezenţi în sală. În mai multe rânduri, viceprimarul Constanţei, Decebal Făgădău (prezent în public, nu la prezidiu), a intervenit pentru lămuririle necesare, lămuriri pe care arhitectul ar fi trebuit să fie pregătit să le ofere. El a menţionat că dezbaterea de ieri nu este dezbaterea publică prealabilă aprobării PUZ-ului. Chiar şi aşa însă, arhitecţii, dar şi celelalte persoane prezente la eveniment au taxat tot ceea au considerat a fi o problemă în acest nou Plan de Urbanism Zonal al uneia dintre cele mai valoroase zone ale municipiului Constanţa.

Prezent la eveniment, Gabriel Custurea, directorul Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, şi-a exprimat dezacordul faţă de posibilitatea construirii, în Zona Peninsulară, a unui pasaj subteran (sub Piaţa Ovidiu), pasaj care să facă legătura între strada Termele Romane şi şoseaua de coastă şi care ar fi existat, se pare, şi în PUZ-ul din 2003. Custurea a avertizat că această prevedere a PUZ-ului (n.r. pasajul subteran) se va „lovi" de poziţia Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice.

Vizibil deranjat de tot ceea ce presupune PUZ-ul elaborat de Mirela Băncescu, arhitectul Alexandru Bălan a declarat: „PUZ-ul Peninsulei trebuie refăcut complet, ca să nu ne ia nimeni de proşti!"

Deşi prevede construirea unor imobile al căror regim de înălţime variază de la P+5 la P+30, se pare că acest nou PUZ nu face referire la creşterea numărului de locuitori din zonă. Asta deşi Peninsula are o densitate de locuire dublă faţă de Constanţa.

Nu mai puţin important este că Laura Tudosie, din cadrul Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional, a declarat că instituţia din care face parte a fost deranjată de faptul că nu a fost invitată să fie parte din grupul de lucru al PUZ-ului Peninsulei, dar şi că din punctul de vedere al Ministerului Culturii comisia zonală a Monumentelor nu a dat avizul pentru noul PUZ.

DSCF5727.JPGDezbaterea publică de ieri a avut, se poate spune, un caracter constructiv, căci persoanele avizate şi instituţiile în domeniu au avut posibilitatea să-şi exprime punctul de vedere pe marginea unuia dintre cele mai importante documente legate de arhitectura zonei istorice a municipiului Constanţa. La acest nou PUZ al Peninsulei, arhitectul Mirela Băncescu a început să lucreze, potrivit propriilor declaraţii, în ianuarie 2008. Beneficiar este Primăria Constanţa.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii