Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:12 28 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

S-a predat licitaţia pentru Centrul multifuncţional Cumpăna

ro

20 Oct, 2011 01:00 1394 Marime text
SC AL Stom Company SRL a câştigat licitaţia organizată de administraţia locală din Cumpăna pentru construirea unui Centru multifuncţional de asistenţă socio-medicală, lucrare care a fost predată contra sumei de 1.879.854 de lei fără TVA.

Societatea trebuie să ridice Centrul în 48 de luni, dintre care 12 luni sunt pentru execuţia efectivă a lucrărilor, iar restul sunt aferente perioadei de garanţie a lucrărilor, adică până la încheierea procesului verbal de recepţie finală. Construirea Centrului multifuncţional de asistenţă socio-medicală Cumpăna prin realizarea unor lucrări de extindere atât pe verticală, cât şi pe orizontală a unui corp de clădire existent, conform proiectului tehnic 562/2009 întocmit de SC Local Consult SRL. Al Stom Company, societatea câştigătoare are vechime pe piaţa locală şi judeţeană a construcţiilor, câştigând numeroase licitaţii. Recent, tot la Cumpăna, firma a câştigat şi contractul privind extinderea reţelei de canalizare şi reabilitarea conductei de refulare până la staţia de epurare Constanţa - Sud, contractul fiind predat fără un anunţ de participare prealabil. Tot această societate a făcut şi proiectarea în cadrul aceluiaşi contract. Firma îl are ca administrator şi unic asociat pe Alexandru Papadumitru.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii