S-a vândut o primă mansardă prin programul „Prima casă" Nicolae Matei - „Am încheiat cel dintâi contract la notariat"
S-a vândut o primă mansardă prin programul „Prima casă": Nicolae Matei - „Am încheiat cel dintâi contractLa scurt timp de la adoptarea hotărârii de Consiliu Local privind cumpărarea apartamentelor la mansardă din Năvodari prin intermediul programului „Prima casă" a apărut şi un prim beneficiar. „Am încheiat deja primul contract la notariat. Beneficiarul s-a angajat să achite un avans din valoarea imobilului, restul banilor urmând să fie acordaţi prin credit ipotecar", a precizat primarul Nicolae Matei. Imobilul se află în blocul CONSIR, are o suprafaţă de 62 de metri pătraţi şi a fost adjudecat la valoarea de 104.306 lei. Şeful autorităţii locale speră ca în perioada următoare să crească numărul tranzacţiilor imobiliare la nivel de oraş. „Am venit cu o hotărâre de Consiliu Local, prin care am prevăzut posibilitatea să vindem şi prin credit ipotecar locuinţele la mansardă, cu menţiunea unui privilegiu în favoarea oraşului până la achitarea integrală a sumei datorate, privilegiu constând în notificarea tranzacţiei imobiliare în cartea funciară, în OCPI", a menţionat edilul.
Mansardele de la blocul CONSIR, cele mai solicitate
Primăria Năvodari scoate periodic la licitaţie, spre vânzare, imobilele construite la mansardele blocurilor CONSIR, USAS şi LEGMAS situate pe strada Mării. Preţurile apartamentelor în suprafaţă de 42 de metri pătraţi sunt cuprinse între 70.649 de lei - 83.433 de lei. De asemenea, preţul unui apartament tip 2, în suprafaţa de 62 de metri pătraţi, variază de la 110.179 de lei la 130.116 lei. Un amănunt important este că oricine doreşte să-şi cumpere un apartament în oraşul Năvodari, o poate face. Cerasela Scarlat, şefa Serviciului Administrarea Domeniului Public şi Privat din cadrul Primăriei Năvodari a precizat că la ora actuală din cele 11 mansarde construite la blocul CONSIR patru au fost vândute, în timp ce pentru alte trei procedura de adjudecare este în curs de finalizare. La blocul USAS, din cele 11 mansarde se află în curs de vânzare una dintre ele, aceeaşi situaţie fiind valabilă şi în cazul locuinţelor la mansardă construite la blocul LEGMAS.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp