Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:27 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Solicitare fără răspuns privind angajările la creşa din Agigea Primarul Cîrjaliu - „Dacă ministerul nu răspunde, înfiinţăm unitate cu personalitate juridică în subordinea CL"

ro

18 Nov, 2011 01:00 2797 Marime text
Agigea-CristianCarjaliu010.jpgPână la finele anului, creşa din Agigea de lângă grădiniţa cu program normal din localitate „Riţa Gărgăriţa" va fi dată în folosinţă.

Primarul din Agigea spune că sunt mari şanse şi se lucrează din răsputeri să se finalizeze lucrările până de sărbători, astfel încât după vacanţa de iarnă părinţii să-şi poată lăsa copii la un program prelungit, sub supraveghere. „Părinţii aşteaptă ca şi lucrările la creşa de lângă clădirea grădiniţei să fie gata. Va fi prima creşă ridicată pentru copiii din Agigea şi va avea o capacitate de 60 de locuri. Vrem ca până la sfârşitul anului să fie gata". Creşa ce va fi inaugurată cât de curând se află lângă grădiniţa dată în folosinţă la începutul acestui an şcolar. Lucrările au presupus etajarea unei clădiri deja existente şi anveloparea acesteia. Singura problemă care a mai rămas de rezolvat până acum este cea referitoare la personalul care va lucra aici. Edilul comunei spune că a trimis în urmă cu o lună Ministerul Educaţiei, Tineretului şi Sportului o solicitare prin care se cere un punct de vedere în ceea ce priveşte angajarea de personal nou, care să se ocupe de funcţionarea corespunzătoare a spaţiului. „Este nevoie de 12 persoane pe care trebuie să le angajăm şi deocamdată nu ştim dacă putem. În cazul în care nu ni se va permite să angajăm sau nu ni se va răspunde în timp util, vom iniţia un proiect de hotărâre pentru înfiinţarea unei unităţi de sine stătătoare cu personalitate juridică şi care se va afla în subordinea Consiliului Local. Astfel, creşa va putea funcţiona", spune primarul.

În ultima perioadă, la Agigea au fost terminate lucrările de asfaltare a străzilor Grigore Moisil, Rândunelelor şi Tiberiu Brădicanu din Lazu, mai exact în Valea Agigea. Până la finele anului se doreşte şi finalizarea lucrărilor la noul stadion din localitate. „Lucrările se vor face cu SRL-ul Primăriei şi pe cheltuiala administraţiei locale. Am asfaltat deja terenul mic al stadionului, urmează să punem gazon artificial aici, iar la cel mare vom pune gazon natural. Vom crea şi spaţii unde se va putea practica artele marţiale şi judo", a mai spus primarul.

De asemenea, tot pentru comunitate, în zilele următoare se va mai înfiinţa o plantaţie de pomi ornamentali pe şapte hectare.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii