Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:52 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Totul despre Tronsonul Cernavodă - Medgidia din Autostrada Soarelui

ro

28 Nov, 2012 02:15 3026 Marime text
autostrada_tronson_1.jpgTronsonul Cernavodă - Medgidia din Autostrada Soarelui (A2) va fi inaugurat, oficial, conform declaraţiilor lui Marian Dima, directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP), până la sfârşitul acestei luni.

Lucrarea a început început în iunie 2009 şi trebuia finalizată în iunie 2011, dar din cauza întârzierii exproprierilor şi a lucrărilor de cercetare arheologică, lucrările au continuat încă un an. Traseul sectorului de autostradă Medgidia - Constanţa începe de la kilometrul rutier 181+111 şi se termină la kilometrul 211+931. Pe acest sector sunt prevăzute două pasaje peste autostradă, un pasaj de cale ferată, un viaduct de 200 de metri şi trei poduri pe autostradă dintre care şi cel peste Canalul Dunăre - Marea Neagră. Acesta este din beton armat postcomprimat de tip grindă cu console de echilibrare şi are lungimea de 312 m, fiind cel mai mare pod de acest gen din România. Tot pe acest sector de autostradă mai este prevăzut şi un pod rutier care face legătura cu localitatea Medgidia şi DN3 spre Ostrov. Lângă acest pod se află şi centrul de întreţinere şi coordonare care deserveşte tot sectorul de autostradă Cernavodă - Constanţa. Acesta este construit pe o platformă betonată de 18.000 mp şi include următoarele facilităţi: clădire pentru poliţie, salvare, pompieri, clădire operaţională cu birouri şi camera de monitorizare, clădire pentru personalul de întreţinere, atelier mecanic, depozite de materiale antiderapante şi şopron de materiale. Pe acest sectr de autostradă vor fi instalate 34 de camere de luat vederi fixe, 23 de camere de luat vedere mobile, două staţii meteorologice, 34 de cabine SOS, patru portaluri cu panouri cu mesaje variabile. Mai sunt, de asemenea, prevăzute trei sisteme de verificare şi control, care includ cântărirea în mers, radar şi control rovinetă. Toate aceste sisteme sunt conectate între ele printr-o reţea de fibră optică pe marginea autostrăzii, care adună datele şi le centralizează în clădirea operaţională de lângă Valea Dacilor.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii