Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:30 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Urma scapă turma(?!) Mazăre vrea la Primărie terenul de pe „strada" Cărămidari

ro

16 Dec, 2011 00:00 2039 Marime text
cap_6.jpgConsilierii locali ar fi trebuit să voteze în şedinţa de ieri un schimb de terenuri aflat pe ordinea suplimentară.

La punctul 19 se spunea: „Hotărâre privind aprobarea schimbului de terenuri între municipiul Constanţa şi Dumitru Vasile şi Elena". Proiectul a fost însă retras de la vot în ultimul moment. Potrivit documentului, ar fi trebuit să se aprobe valoarea de circulaţie a terenului în suprafaţă de 310 mp, situat în strada Mircea cel Bătrân nr. 86A, proprietatea lui Vasile şi a Elenei Dumitru, în sumă de 192.200 de euro (620 euro/mp x 310 mp), conform raportului de evaluare întocmit de Cadastru Consulting SRL. De asemenea, se aproba valoarea de circulaţie a terenului de schimb, în suprafaţă de 355 mp, situat în staţiunea Mamaia, zona Scandinavia, ce constituie domeniu privat al municipiului Constanţa, în sumă de 191.700 de euro (540 euro/mp x 355 mp), conform raportului de evaluare întocmit de Maestro Business Consulting SRL. „Dumitru Vasile şi Elena renunţă în favoarea municipiului Constanţa la suma de 500 euro, reprezentând diferenţa de valoare dintre cele două terenuri", se arată în proiectul de hotărâre ce a fost retras de pe ordinea de zi.

„S-a retras de pe ordinea de zi pentru că încă nu adusese ca document încheierea instanţei ştampilată. Municipiul a retrocedat terenul acela. A fost proprietatea cuiva şi a retrocedat pentru că aşa spune legea, să dăm loc pe loc. Legea reparatorie spune că îţi dau terenul pe care l-ai avut şi l-ai moştenit şi, dându-ţi terenul îţi dau şi drepturile care derivă din proprietate. Posesia înseamnă că poţi să şi construieşti pe teren. Degeaba îţi dau terenul înapoi pe care putea să construiască bunică-tu, dar eu acum vin şi-ţi spun: îţi dau terenul, dar nu poţi să mai construieşti. Este vorba despre legea reparatorie, pentru că fac o reparaţie, pentru că altfel ne dau în judecată, se duc la CEDO să plătim bani. Şi atunci, dacă omul nu poate construi din diverse motive pe terenul respectiv, îi dau un teren echivalent valoric pe care să poată construi", a explicat primarul Radu Mazăre.

Infima diferenţă de... 172.200 de euro

caramidari_-_teren_str_caramidari_2.jpg

Ceea ce nu a spus edilul este motivul pentru care s-a ajuns la acest schimb. În urmă cu aproximativ un an, locatarii blocurilor din zonă au alertat autorităţile din cauza faptului că pe terenul dinspre mare cineva începuse să sape o fundaţie. Terenul fiind instabil, oamenii se temeau că blocurile le vor fi afectate sau malul va cădea, asemenea situaţiei de pe strada Traian. Trebuie să menţionăm şi faptul că malul pe care Dumitru intenţiona să-şi construiască o casă era, se pare sau se crede, fosta stradă Cărămidari, căzută în mare cu zeci de ani în urmă. Cum a ajuns bucata de mal bună de construit?! Pe 4 martie 2010, Vasile Dumitru, căsătorit cu Elena, a cumpărat de la Maria Gheorghiu din Constanţa întregul drept de proprietate asupra imobilului compus din teren în suprafaţă de 310 mp, ce reprezintă bun viitor, situat pe teritoriul cadastral al municipiului Constanţa, strada Cărămidari nr. 6, 8, 10, judeţul Constanţa, revendicat în baza Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniul proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, precum şi a Legii nr. 10/2001. Terenul a fost trecut abuziv în proprietatea statului român, proprietar fiind defunctul Gheorghe Gheorghiu, care a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului eşalonat, prin cumpărare de la Elenca I. Daniil, moştenitoarea lui Pascal Cochino, de la Nicolae M. Gheorghiu, Constantin Gheorghiu, Chimia Bactali şi moştenitorii lui Amidi Amide Abdul, în baza actului de extract nr. 425/1026/1914, legalizat sub nr. 1671/7 iunie 2001, în baza actului de vânzare nr. 3387/5.07.1927, în baza actului de vânzare nr. 3480/4952/3499/16.10.1928 legalizat sub numerele 1671-1672/6.06.2001 şi actul intitulat foaie de date pentru carte funciară încheiat la data de 4 ianuarie 1941 de Direcţia Cărţi Funciare şi Cadastru Funciar, Comisia de Întocmire a Cărţilor Funciare a municipiului Constanţa, strada Maior Giurăscu nr. 37, legalizat sub nr. 1671/07.06.2001. Adresa dată în contractul de vânzare-cumpărare, „strada Cărămidari nr. 6, 8, 10", este aproape neverosimilă, din moment ce strada menţionată s-a scufundat în urmă cu foarte mulţi ani, iar adresa pe care figurează proiectul lui Dumitru este strada Mircea cel Bătrân nr. 86 A. Preţul vânzării a fost de 82.098 de lei, echivalentul a 20.000 de euro. Să subliniem! Proprietarul terenului, Vasile Dumitru, a plătit în 2010, pentru terenul de 310 mp de pe malul mării, numai 20.000 de euro. În 2010, potrivit expertizei întocmite de societatea „tocmită" de municipalitate, valoarea pământului pe care nu se poate construi este de 192.200 de euro. Rezultă o... infimă diferenţă de 172.200 de euro. Şi se va alege, probabil, cu un teren „chilipir", cu 500 de euro mai ieftin decât proprietatea sa, în buricul staţiunii Mamaia. Ce ar mai fi de spus?


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii