Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:29 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cetatenii, inselati de stat

ro

18 Nov, 2003 00:00 691 Marime text

Desi s-a emis Legea numarul 10 pentru cei carora li s-au luat abuziv imobilele, nimeni nu a beneficiat de prevederile acesteia * Chiar daca exista un Birou judetean care monitorizeaza solicitarile in baza acestui act normativ, angajatii Prefecturii uita atributiile pe care le au * 221 de constanteni asteapta consideratia celor care le-au promis "marea cu sarea"

Este cunoscut faptul ca exista si la nivelul judetului Constanta numeroase imobile preluate in mod abuziv de stat, de organizatiile cooperatiste sau de alte persoane juridice in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Pentru a se reglementa aceasta situatie, Guvernul a emis in anul 2001 Legea 10, in baza careia se iau masuri reparatorii sub forma despagubirilor banesti. Specialistii din cadrul Prefecturii Constanta au aratat ca, in cazurile in care restituirea in natura nu este posibila, se vor stabili masuri reparatorii prin echivalent. Masurile reparatorii prin echivalent constau in compensare cu alte bunuri ori servicii oferite in echivalent de detinator, cu acordul persoanei indreptatite, in acordare de actiuni la societati comerciale tranzactionate pe piata de capital, de titluri de valoare nominala folosite exclusiv in procesul de privatizare sau de despagubiri banesti. In judetul Constanta, 2.060 de fosti proprietari asteapta inca adoptarea normelor de stabilire a cuantumului despagubirilor, norme care, pentru unii, sunt deja iluzii pierdute. Nu trebuie uitata cealalta categorie de revendicari, categorie care, de altfel, reprezinta in opinia specialistilor si esenta Legii 10/2001, anume, imobilele care sunt revendicate in natura. In acest context, la Prefectura Constanta sunt in asteptare 221 de cereri de retrocedare care fac obiectul restituirilor in natura, dar care nu se pot efectiv realiza intrucat, in momentul confiscarii, fostii proprietari au fost despagubiti de stat. In aceste cazuri, potrivit Legii 10/2001, fostii proprietari au dreptul sa solicite retrocedarea in natura, cu conditia ca ei sa restituie statului roman suma primita in momentul confiscarii, reactualizata cu valoarea inflatiei. In ultima perioada, din cele 1740 de dosare analizate de membrii Comisiei tehnice pentru aplicarea Legii 10, doar 1040 de notificari au fost retinute pentru despagubiri banesti. Cu toate ca in cadrul Prefecturii s-a constituit si un Birou judetean pentru urmarirea aplicarii unitare a Legii 10, pana acum nu se justifica existenta acestuia. Majoritatea constantenilor sunt nemultumiti de atitudinea angajatilor acestui birou, intrucat explicatiile solicitate de cetateni ii irita pe acestia pana la nervozitate.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii