Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:16 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CFR Marfa a platit doua milioane dolari pentru hotii de fier vechi

ro

19 Dec, 2003 00:00 685 Marime text

Unii fura si altii platesc

In ultima saptamana au fost aplicate sanctiuni in valoare de aproape 70 milioane lei * Cele 114 puncte de colectare vor fi controlate si reautorizate

Dupa ce, in urma cu aproximativ o luna de zile, a fost activat Comandamentul judetean pentru monitorizarea activitatii de colectare, transport si comercializare a fierului vechi, autoritatile locale au intrat in panica. Desi se vorbeste de fiecare data de ceea ce se intreprinde, hotii isi vad in continuare de treaba, fara a se sinchisi prea mult. Seful Inspectoratului Judetean de Politie, chestor sef Traian Jipa, a subliniat ieri, in cadrul acestui comandament saptamanal, ca se actioneaza in patru directii: prima dintre acestea este reprezentata de legalitatea transporturilor pe drumurile nationale care au legatura cu judetul Constanta, unde se actioneaza impreuna cu Garda Financiara, Politia Economica si cea Rutiera, Autoritatea Rutiera Romana si Agentia de Protectie a Mediului. A doua directie se desfasoara sub controlul Garzii Financiare si vizeaza legalitatea functionarii punctelor de colectare, precum si verificarea activitatii economico-financiare. Au inceput si verificarile privind rambursarile de TVA la societatile care fac export de fier vechi si se actioneaza si pe linia prevenirii furturilor de fier vechi din vagoanele CFR pe ruta Fetesti - Cernavoda - Port Constanta. In ultima saptamana au fost legitimate 162 de persoane si au fost depistati 12 infractori. Nici aceasta perioada nu a fost lipsita de sanctiuni, astfel incat au fost prinse cu mata-n sac 27 de persoane care au fost amendate cu 62,5 milioane lei. Jandarmii au actionat pe linia prevenirii sustragerilor de fier vechi din vagoane si s-au desfasurat actiuni in toate localitatile de pe ruta Cernavoda - Port Constanta. Actiunile jandarmilor au fost desfasurate in comun cu reprezentantii Politiei Transporturi. Garda Financiara a inceput verificarea societatilor care deruleaza in activitatea lor comertul cu fier vechi. Seful Agentiei pentru Protectia Mediului Constanta, Traian Petrescu, prezent la dezbateri, a precizat ca se va trece la reautorizarea tuturor firmelor si a punctelor de colectare a fierului vechi. In actiunile intreprinse de inspectorii APM Constanta a aparut necesitatea unor normative si acte legislative care sa impuna minimul de reguli in acest domeniu. Acum se lucreaza la nivelul APM Constanta, in cadrul Consiliului de autorizare tehnica, pentru elaborarea unor norme pentru cei care se ocupa de colectarea de metale. Conform celor declarate de Traian Petrescu, acum exista in judetul Constanta 114 puncte de colectare fier vechi, iar 11 dintre acestea au si dreptul de a prelucra si valorifica fierul vechi colectat. Reprezentantul Sucursalei Nationale Transport Feroviar Marfa Constanta, Viorel Turcu, a precizat ca, din anul 2000 si pana acum, sucursala a platit aproximativ doua milioane dolari, reprezentand despagubiri pentru furturile de fier vechi.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii