Consilierii locali au aprobat, pentru sarbatori, acordarea a 62.000 de pachete
Consilierii locali au aprobat, pentru sarbatori, acordarea a 62.000 de pachete
23 Nov, 2003 00:00
ZIUA de Constanta
908
Marime text
pentru constanteni
Radu Ciama a fost validat ieri in Consiliul Local Municipal * Presedintele Consiliului de Administratie al RADET Constanta si-a dat demisia, fiind inlocuit
Batranii din Constanta care au implinit in aceasta luna 80 de ani de viata sau 50 de ani de casnicie au primit de la primarul municipiului Constanta, Radu Mazare, suma de 1.200.000 lei. Actiunea face parte dintr-un program initiat de primar in urma cu mai bine de trei ani, aceasta actiune fiind organizata lunar. La evenimentul din aceasta luna, care a prefatat sedinta consilierilor locali municipali, organizata ca de obicei la Casa Casatoriilor, au fost premiati 161 de batrani ce au implinit varsta de 80 de ani si 89 de cupluri ce au implinit 50 de ani de la casatorie. Asa cum a fost mediatizat, ieri a avut loc sedinta lunii noiembrie, la care au fost prezenti 28 din totalul celor 31 de alesi locali. Dupa ce, initial, au fost introduse pe ordinea de zi 74 de proiecte de hotarari, doua dintre acestea au fost suspendate, fiind propuse alte sapte proiecte pe ordinea suplimentara. Sedinta a fost condusa de consilierul Corneliu Cristescu, acesta fiind secondat, ca de fiecare data, de primarul municipiului Constanta. Majoritatea proiectelor de hotarare au trecut fara prea multe comentarii. Primul dintre acestea a fost cel de validare in calitate de consilier a lui Radu Teodor Ciama, cel care il inlocuieste pe Nicolae Bodeanu. Cei 28 de consilieri au votat in unanimitate tinand cont de faptul ca proiectul de hotarare initiat de primarul Mazare a intrunit conditiile de oportunitate si legalitate.Consiliul de Administratie al RADET are un nou presedinte
In ceea ce priveste demisia presedintelui Consiliului de Administratie al Regiei Autonome de Distribuire a Energiei Termice, Vladimir Parvu, consilierii au votat in unanimitate pentru cel care a fost propus ca inlocuitor. Acesta este Ilie Rachieru, cu domiciliul in Drobeta-Turnu Severin, acesta fiind si motivul pentru care la pozitia 1 in proiectul de hotarare privind repartizarea si extinderea unor spatii de locuit figureaza un imobil pe numele noului presedinte al Consiliului de Administratie al RADET Constanta. In ceea ce priveste validarea proiectului de hotarare privind rectificarea bugetului municipal pe anul 2003, acesta a fost aprobat fara a se face comentarii sau opozitie. Dupa ce bugetul a fost rectificat, municipalitatea primind suplimentar 2.200 miliarde lei, aceste fonduri au fost cheltuite in totalitate, concluzionandu-se acum, la sfarsit de an, ca Primaria Constanta a avut si in acest an un buget echilibrat. La initiativa consilierului local municipal Nicusor Constantinescu, s-a aprobat ieri o hotarare privind imbunatatirea activitatii asociatiilor de proprietari. Dan Miron, consilier local al Partidului Democrat, a propus un amendament legat de responsabilitatea juridica a celor care sunt invinovatiti la un moment dat. In opinia lui Miron, este absolut necesar ca, in cazul unor fraude ale presedintilor asociatiilor de proprietari-locatari, prin intermediul unor actiuni judecatoresti sa se acorde posibilitatea asociatiei de locatari sa-si recupereze daunele prin instanta. Aceasta propunere a trecut fara opozitie din partea consilierilor locali municipali.Avand in vedere apropierea sarbatorilor de iarna, ce constituie un eveniment deosebit de important in viata locuitorilor municipiului Constanta, cu valente atat educativ-religioase, cat si recreative, se impune crearea unui cadru festiv specific acestei perioade. In acest context, pentru a veni in sprijinul batranilor cu venituri mici, municipalitatea Constanta va oferi 30.000 de pachete. Acestea vor contine pui, faina, zahar, ulei si se vor mai acorda si 32.000 de pachete-cadou pentru copii.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii