Investitie de peste un milion de dolari
Investitie de peste un milion de dolari
04 Aug, 2003 00:00
ZIUA de Constanta
910
Marime text
Incep lucrarile unui nou sediu pentru persoanele cu handicap
Consiliul Judetean va cofinanta proiectul * La data de 1 mai 2004 se doreste inaugurarea oficiala a noii cladiri
Inceperea constructiei in localitatea Techirghiol a unui "Centru-pilot de servicii comunitare pentru persoanele cu handicap si de instruire", a carui valoare totala depaseste cifra de un milion de euro, este prognozata la inceputul lunii septembrie. Noul proiect face parte din strategia Consiliului Judetean de inchidere definitiva a Centrului de la Negru Voda si de mutare catre alte locatii a persoanelor cu handicap rezidente aici. La mijlocul lunii decembrie a anului trecut, toti copiii cu handicap din Centrul de la Negru Voda au fost transferati in cadrul Centrului de plasament "Orizont", care a fost complet reabilitat pentru a putea corespunde celor mai inalte exigente in acest domeniu. Din cei peste 160 de rezidenti initiali ai Centrului de la Negru Voda, restul de 105 vor fi mutati in Centrul de la Techirghiol, cel mai curand, la data de 1 mai 2004, cand se doreste inaugurarea oficiala a noii cladiri. Secretarul general al Consiliului Judetean Constanta, Mariana Belu, sustine ca institutia va sprijini in mod activ realizarea acestui proiect, fiind dispus sa participe cu o cofinantare de aproximativ 300.000 euro.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii