Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:47 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pentru reabilitarea acestuia au fost investiti peste 40 miliarde lei

ro

12 Nov, 2003 00:00 623 Marime text

Podul rutier din Km 4-5 a fost redeschis integral

Guvernul Adrian Nastase, prin Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului impreuna cu Primaria si Consiliul Local Municipal Constanta, a initiat un program de constructie a locuintelor pentru tineret, destinate inchirierii. Ieri, in prezenta ministrului Miron Mitrea s-au dat in folosinta, in zona Ciresica, blocuri cu 20 de unitati locative, iar in zona Faleza Sud au fost inaugurate doua blocuri, fiecare avand cate 23 de apartamente. Miron Mitrea a oferit garantii ca acest program destinat in exclusivitate tinerilor va fi sustinut in continuare, cu resurse guvernamentale, pentru solutionarea problemei locative a generatiilor tinere. In opinia ministrului Miron Mitrea, pe parcursul anului 2004 se estimeaza ca vor fi date in folosinta alte 16 blocuri a cate 16 apartamente, in cartierul Faleza Sud. Tot in anul 2004 se vor demara lucrarile pentru 17 blocuri a cate 23 apartamente, in zona Energia-Baba Novac. Dupa ce ministrul Mitrea a taiat panglica inaugurala la blocurile din zonele Ciresica si Poarta 6, intreaga delegatie s-a deplasat la Cazinoul constantean, acolo unde s-a inaugurat expozitia cu vanzare pentru credit ipotecar pentru cartierul Theodor Palady din Palazu Mare. Vicepresedintele Partidului Social Democrat, Miron Mitrea, si membru al Executivului a adaugat ieri ca in anul 2004 vor incepe lucrarile pentru locuinte individuale si colective cu credit ipotecar in cartierul Palazu Mare. Astfel, vor fi construite 411 apartamente in cadrul locuintelor colective cu credit ipotecar si alte 273 apartamente, reprezentand locuinte tip vila. Cartierul va beneficia de dotari urbane: centru comercial, biserica, sectie de politie, scoala, gradinita, restaurant si club nautic. Inainte ca delegatia Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului sa se indrepte catre comuna Cumpana pentru a vizita sala de sport ridicata prin efortul financiar al ministerului, Miron Mitrea s-a oprit pentru a inaugura podul rutier din Km 4-5. Mitrea a subliniat faptul ca necesitatea reparatiei capitale a pasajului s-a materializat prin programul aprobat de ministerul pe care-l conduce. Pasajul rutier era in pericol de a se prabusi, astfel incat acum s-au remediat problemele de rezistenta ale podului. Efortul financiar al reparatiei s-a ridicat la 43 miliarde lei.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii