Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:15 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Petrotrans isi sfideaza partenerii

ro

03 Dec, 2003 00:00 739 Marime text

Aceasta institutie are o datorie de peste 20 miliarde lei catre jandarmi

Pe tot parcursul acestui an, membrii Comandamentului judetean pentru siguranta transportului produselor petroliere prin conducte au tot stabilit de zor programe si grafice de decopertare a terenurilor suspecte a avea instalatii artizanale de sustragere a produselor petroliere. Este cunoscut si faptul ca cei doi operatori, Petrotrans si Conpet, nu au dat semne ca ar agrea aceasta initiativa. Intre timp, s-au tot semnalat tentative de agresare a acestor conducte si peste noapte apareau aceste instalatii artizanale care, in timp, au dat batai de cap. Dupa atatea nereusite, ieri, seful Comandamentului Teritorial de Jandarmi Constanta, general Gheorghe Turtoi, a precizat ca, in ultima saptamana, s-a reusit ce nu s-a facut tot anul. S-a realizat decopertarea a 500 metri in zona conductei Teleajen. Chiar daca nu s-a descoperit nimic spectaculos, in opinia generalului Turtoi, actiunea a fost eficienta.Si pentru ca unii spuneau ca ieri a fost ziua surprizelor pentru membrii Comandamentului judetean pentru siguranta transportului produselor petroliere prin conducte, generalul Turtoi a mai prezentat o veste oarecum surprinzatoare. Este vorba de faptul ca reprezentantii Conpet au ajuns cu plata restantelor, privind prestatia jandarmilor de paza si protectie a conductelor, pana in luna octombrie. La polul opus, cei de la Petrotrans mai au de achitat aproximativ 20 miliarde lei din debitele acumulate in ultimele zece luni. Desi saptamana trecuta s-a invocat necesitatea prezentei la intalnirea acestui comandament a reprezentantilor Petrotrans Ploiesti, ieri nici macar reprezentantul acestei unitati la Constanta, Constantin Moise, nu a catadicsit sa se mai prezinte la dezbateri.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii