Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:42 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Scandal in detrimentul copiilor care vin in vacanta pe litoral

ro

29 Jul, 2003 00:00 775 Marime text

Primaria va media conflictul dintre conducerile taberelor din Navodari

Viceprimarul Nicolae Matei a declarat ca "va face tot posibilul ca partile sa inceteze ripostele, deoarece aduce mari deservicii orasului, rasfrangandu-se pana la urma si asupra bugetului localitatii"

Sezonul estival a debutat in acest an la Navodari cu un conflict major intre conducerile a doua tabere pentru copii din localitate, respectiv tabara ce apartine CS Sind Romania si tabara "Victoria". Tabara Sind Rom functioneaza pe o suprafata de 140 de hectare, proprietate a Primariei Navodari, fiind cea mai mare dintre taberele scolare din localitate. Aceasta functioneaza in subordinea confederatiilor sindicale CNSLR "Fratia", BNS si "Cartel Alfa", constituindu-se, in prezent, intr-un SRL. De cealalta parte, tabara "Victoria", care a functionat inainte de Revolutie sub "patronajul" Companiei de Constructii Hidrotehnice si care s-a privatizat intre timp, fiind preluata de un cetatean austriac. In prezent, acelasi patron Horst Danner a infiintat o alta societate comerciala, in cadrul careia a fost cooptata si activul "tabara Victoria". Motivul disputei il constituie preturile de dumping practicate de administratia taberei "Victoria". Cel putin asa sustine directorul general al Sind Romania, Constantin Abagi. Mai mult decat atat, Abagi sustine ca, pe langa faptul ca practica preturi foarte mici, cei de la "Victoria" folosesc o parte din baza materiala a concurentei, respectiv dusurile, toaletele, serviciul de salvamar, si intercepteaza programele postului de radio cu circuit inchis, Radio Vacanta Copiilor. Contact telefonic, directorul Sind Rom a refuzat sa discute cu reporterii cotidianului nostru, motivand ca este intr-o sedinta, in timp ce omologul sau de la tabara "Victoria", Oscar Benes, nu a fost de gasit. Deoarece semnalele date de jurnalisti s-au intors ca un bumerang asupra celor doua tabere, care risca sa-si piarda clientela, Primaria orasului Navodari va media astazi o discutie intre conducerile celor doua tabere, in vederea rezolvarii conflictului. Mediator al intalnirii dintre directorii Sind Rom, "Victoria" si Directiei Apelor Romane "Dobrogea - Litoral" este viceprimarul Nicolae Matei, care a declarat ca "va face tot posibilul ca partile sa inceteze ripostele, pentru ca acest conflict aduce mari deservicii orasului, rasfrangandu-se pana la urma si asupra bugetului localitatii".
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii