Trei liberali, candidati pentru Primarie
Trei liberali, candidati pentru Primarie
10 Nov, 2003 00:00
ZIUA de Constanta
906
Marime text
Liberalii nu vor fi de acord ca in anul 2004 sa se mareasca nivelul taxelor si impozitelor locale sau sa se introduca alte taxe suplimentare. Acesta a fost punctul de vedere exprimat, ieri, in cadrul obisnuitei conferinte de presa organizate de consilierul local municipal al filialei locale a Partidului National Liberal, Dan Culetu. Presedintele liberalilor constanteni, deputatul Puiu Hasotti, a fost ferm precizand ca cine va face opinie separata in Consiliul Judetean sau cel Local Municipal, in privinta adoptarii bugetelor pentru anul 2004 va suporta rigorile statutului partidului si se va ajunge pana la excluderea din partid. Liderul consilierilor judeteni ai PNL, Gheorghe Iorov, a completat faptul ca, la votul bugetului pentru anul 2004, consilierii Partidului Democrat si ai Partidului Liberal vor avea o atitudine comuna. In alta ordine de idei, presedintele Hasotti a subliniat ca, la sfarsitul acestei saptamani, primarii, viceprimarii si consilierii judeteni ai aliantei PD-PNL vor avea o intalnire de lucru, cu usile inchise, pentru a stabili noi coordonate ale campaniei pentru alegerile locale de anul urmator. In ceea ce priveste desemnarea candidatilor pentru Primaria municipiului Constanta, Hasotti a intarit faptul ca vor exista liste proprii, iar simpatizantii liberalilor vor alege printr-un sondaj de opinie cine ii va reprezenta in lupta pentru scaunul de primar al municipiului Constanta. Batalia se da intre consilierul local municipal Dan Culetu, viceprimarul Aurel Butnaru si Gheorghe Dragomir.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii