Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
01:08 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Actuala conducere contra fostei conduceri

ro

20 Oct, 2005 00:00 854 Marime text

"Ciao Darwin", la Directia de Sanatate Publica

Sefii DSP vor sa recupereze cu orice pret prejudiciul de 1,4 miliarde de lei vechi realizat de cativa angajati ai institutiei * Doctorul Marius Enescu a precizat ca paguba s-a produs din cauza contractelor oneroase incheiate de fosta conducere * Neregulile au iesit la iveala in urma cu cateva saptamani, cand directia a demarat un control pentru a verifica legalitatea celor 45 de contracte in care DSPJ apare ca beneficiar

Noua administratie a Directiei de Sanatate Publica Judeteana Constanta a declarat ca vrea sa-si recupereze cu orice pret prejudiciul de 1,4 miliarde de lei vechi realizat de cativa angajati ai institutiei. Directorul DSPJ, doctorul Marius Enescu, a precizat ca paguba a fost descoperita dupa numirea sa in functie, datorita contractelor defectuos incheiate de catre fosta conducere. Potrivit reprezentantilor DSPJ, in 2005, patru angajati au fost implicati in organizarea si validarea unor achizitii publice ilegale, motiv pentru care s-a decis sanctionarea lor. Ca urmare, acestia au fost sanctionati cu retinerea a 10% din salariu pe timp de trei luni insa, intre timp, doi dintre ei au demisionat din functiile detinute. Neregulile au iesit la iveala in urma cu cateva saptamani, cand directia a demarat un control pentru a verifica legalitatea celor 45 de contracte in care DSPJ apare ca beneficiar. De asemenea, au fost verificate si procedurile privind achizitiile publice. Tocmai de aceea, Directia Generala a Finantelor Publice Constanta a facut propriile anchete in acest caz, insa raportul final urmeaza a fi folosit pentru o ancheta interna in scopul de a lamuri aspectele legate de achizitiile publice care fac obiectul a zece dintre contractele incheiate de DSP. Asadar, DSPJ a decis sa gaseasca solutii privind contractele paguboase, renegocierea sau rezilierea fiind doua solutii in acest sens, ceea ce a si inceput de fapt sa se si intample. Cu toate acestea, se pare ca persoanele vizate in scandal au depus contestatie la Directia Generala a Finantelor Publice Constanta, insa pe linie juridica, DSPJ va precede la recuperarea prejudiciului, indiferent ce ar face acestea. Doctorul Enescu a mai declarat ca anul acesta plata catre unul dintre furnizori s-a efectuat fara TVA, motiv pentru care acum suma de aproximativ de o suta de milioane de lei trebuie si ea recuperata. In acest sens se va deschide proces impotriva acestora. De asemenea, Serviciul Investigare Fraude din cadrul Inspectoratului de Politie Judetean a primit documentatia cu privire la acest caz de la reprezentantii DGFP, insa va incepe cercetarea celor implicati pe cont propriu. Enescu a mentionat ca prejudiciul trebuie recuperat neaparat deoarece contractele incheiate sunt "neconforme cu interesele institutiei, la limita legalitatii sau cu preturi mult prea mari". Drept urmare, se vor achita numai prestatiile de pana acum. Spre exemplu, firma care se ocupa cu curatenia sediilor DSPJ percepe niste tarife exorbitante in raport cu serviciile oferite. Astfel, a precizat directorul DSPJ, deratizarea, dezinfectarea, curatenia etc, se fac in schimbul sumei de 300 de milioane de lei vechi, uneori materialele costand chiar cinci milioane de lei pe zi.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii