Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:07 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Averea Arhiepiscopiei

ro

20 Aug, 2007 00:00 2429 Marime text
1187557439.jpg

Proaspat venit in Arhiepiscopia Tomisului, Inalt Prea Sfintitul Teodosie a inceput o campanie furibunda pentru a primi terenuri sau diferite active de la societati

In mod normal, primeste cam tot ce cere, rar de tot lovindu-se de refuzul autoritatilor care mai de mila, mai de sila, i-au facut cam toate poftele. Radio si podgorii Arhiepiscopul Tomisului a stiut ca imaginea sa trebuie promovata, asa ca incercat pe orice cale sa detina un radio si o televiziune. Planul nu prea i-a iesit, deoarece pentru televiziune nu a reusit sa obtina licenta, iar pentru radio, imparte frecventa cu inca doua culte. In SC Arhitop-Design SRL, societate ce detine Radio Dobrogea, sunt actionari, cu cate 25 de procente, Macedon Petrescu, Mihai Jan, Eugen Tanasescu, Tanase Caraiane, cu 20% si Liviu Scurtulescu, cu 5%. Firma are un capital social de 200 de lei si are ca obiect declarat activitati de radio, iar secundar, se mai ocupa de cultivarea cerealelor, porumbului si a altor plante, a specialitatilor horticole si a produselor de sera. De asemenea, mai are stabilit, prin statut, fabricarea vinurilor si a altor bauturi nedistilate, obtinute prin fermentare. In obiectul de activitate al firmei se mai afla si o serie de preocupari care nu au absolut nimic de-a face cu doctrina crestin - ortodoxa: comertul cu ridicata al bauturilor alcoolice, dar si cu produsele din tutun. Cel care a intocmit lista activitatilor secundare nu a omis sa treaca nici campinguri, inclusiv parcuri pentru rulote, alte mijloace de cazare, precum si restaurante si baruri, dar si constructii si imobiliare. Nici tehnica de ultima generatie nu a fost omisa de administrator, fiind inregistrate telecomunicatiile, productia de cinematografie si video, dar si jocurile de noroc si pariurile. Cam toate obiectele de activitate ale firmei nu au fost alese la intamplare. Activitatea de productie si comercializare de bauturi a fost inregistrata pentru ca la sfarsitul anului 2002, Guvernul PSD l-a blagoslovit pe Teodosie, dandu-i fostul IAS Nazarcea. Manevra duhovniceasca s-a facut fara ca obiectivul sa fie scos la licitatie, iar pentru a da cat mai bine la inaltele fete bisericesti, Executivul a sters si datoriile de peste 15 miliarde de lei ale IAS-ului, dar a mai si acordat din fondurile speciale (adica din banii publici) alte trei miliarde de lei. Dupa manevrele in cauza, totul a fost trecut in administrarea bisericii,. Pe langa o serie de constructii, biserica dobrogeana a mai primit si 350 de hectare de teren agricol in folosinta, cea mai mare parte podgorie din cea mai buna. Dar, IPS a ravnit si la via de la Niculitel, de unde a luat, prin maicutele de la manastirea de la Saon si calugarii de la Niculitel, cea mai productiva parte din vie. In anul 2004, ministrul Petre Daea a aprobat cererea de schimburi de terenuri intre Romsilva si Arhiepiscopia Tomisului prin care cei din urma primeau 3,3 hectare de teren in extravilanul comunei Limanu intr-o zona mirifica, unde, ulterior, fara niciun fel de aviz, s-a ridicat o manastire. Tot in anul 2004, a izbucnit un scandal din cauza construirii unei manastiri fara acord de mediu la cetatea Histria. Nici justitia nu a putut rezolva conflictul izbucnit dintre Arhiepiscopia Tomisului si Administratia Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii, dupa ce institutia bisericeasca a fost amendata de inspectorii de mediu pentru inceperea unei constructii fara avizele de mediu. Cam prin toate rezervatiile, arhiepiscopia a primit pamant si a ridicat manastiri. Din anul 2000, Consiliul Local Municipal a atribuit in folosinta gratuita Arhiepiscopiei 13 terenuri, in vederea edificarii lacasurilor religioase. Pe langa acestea, Arhiepiscopia a primit si un imobil situat pe strada Nicolae Titulescu in zona Peninsulara. Bijuteria "coroanei" o reprezinta insa Manastirea Acoperamantul Maicii Domnului din localitatea Dorna Arini, din judetul Suceava. Intr-o zona cu un peisaj de basm, IPS Teodoise a construit mai degraba un hotel de lux, unde plata se face in euro, avand servicii de tip all inclusive. Totul a fost ridicat foarte repede, o mare parte din materiale si din mana de lucru fiind aduse din Dobrogea. Teodosie, in trend Nici la capitolul vestimentar sau la telefoanele mobile, IPS nu sta rau, hainele lui fiind din cele scumpe, iar telefoanele carora nici el probabil nu le mai stie numarul, sunt si ele de ultima generatie. Cum obrazul subtire cu cheltuiala se tine, iar arhiereul trebuie sa fie prezent in fel si fel de locuri ale tarii, si parcul auto trebuie sa fie pe masura. Daca IPS Lucian se multumea cu un Daewoo Cielo, Teodosie are pretentii mai mari si a schimbat pe rand un Jeep Mercedes, un Volkswagen Passat, un Chrysler si acum un Jeep Toyota. Preturile de catalog ale acestor autoturisme sunt foarte ridicate, plus ca au o gramada de imbunatatiri.

Scris de: {autor}Adrian FURDULEA si Emilian ANDREI{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii