Colonelul Trandafir, speriat de becurile ornamentale
Colonelul Trandafir, speriat de becurile ornamentale
23 Jan, 2008 00:00
ZIUA de Constanta
1841
Marime text
In fiecare an, primaria a obisnuit constantenii cu distractii marunte de sarbatori - mai un Orasel al Copiilor aici, mai un Mos Craciun luminos dincolo, mai niste pachete pentru elevi si toata lumea este fericita. Singura problema este: ce ne facem cu instalatiile de lumini de pe bulevarde si cu situatiile de urgenta, care necesita interventia masinilor mari?
In a treia zi de Craciun, in cadrul unei conferinte de presa, colonelul Petre Trandafir, inspector sef al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta "Dobrogea", a declarat: "Doamne fereste sa izbucneasca un incendiu pe bulevardul Tomis, pentru ca autospecialele vor agata toate sistemele de iluminat prost amplasate cu ocazia sarbatorilor de iarna". Aceasta afirmatie ridica la randul ei mai multe intrebari, pe cat de pertinente, pe atat de incomode. In acest sens, am incercat sa descoperim daca este nevoie de avize pentru instalarea luminitelor sau daca ele sunt amplasate la nimereala, in bataia vantului si a autospecialelor. Dupa ce am incercat la numeroase Directii din cadrul Primariei Constanta, am ajuns in sfarsit la Biroul Iluminat, din cadrul Serviciului Drumuri si Iluminat Public, unde am stat de vorba cu seful Biroului, Viorel Farcas, persoana care s-a ocupat efectiv de instalarea pretioaselor beculete. Potrivit informatiilor furnizate de Farcas, nu este nevoie de niciun aviz pentru infrumusetarea orasului cu luminite. Singurele norme care trebuie respectate sunt cele ale circulatiei, ale traficului rutier, asa incat distanta minima la care pot fi amplasate beculetele este de 3.5 m. Inaltimea unei autospeciale variaza intre 3.10 - 3.45 m, in functie de mai multi factori, conform datelor din cartea tehnica, puse la dispozitie de maiorul Laurentiu Dumitrescu, comandantul Detasamentului Constanta Oras. Cu alte cuvinte, autospecialele circula la limita pe sub luminitele festive. De altfel, la inceputul anului in curs, in cadrul operatiunii "Deszapezirea", pe 7 ianuarie, un buldoexcavator a agatat doua ghirlande. Incidentul s-a produs chiar pe bulevardul Tomis, in centru. "Buldoexcavatorul a ridicat cupa plina cu zapada si atunci a agatat luminitele, insa, problema a fost remediata in aproximativ 20 de minute", a declarat Farcas. Din punctul sau de vedere, beculetele nu stingheresc deloc activitatea pompierilor angajati in misiunile de urgenta. Rugat fiind sa isi detalieze declaratia din cadrul conferintei de presa, colonelul Trandafir aproape ca s-a dezis de aceasta: "A fost un simplu act constatator cu privire la luminite, lipsit de conotatie si de rea-vointa. N-am avut neplaceri concrete cu beculetele, ne-a ferit Dumnezeu. Nu avem niciun repros la adresa primariei, de aceea nici nu am transmis vreo instiintare oficiala", a conchis colonelul. In acelasi timp, acesta a mai precizat ca, daca ar fi fost nevoie, pompierii ar fi putut sa dezactiveze singuri sistemele luminoase, daca ar fi constatat ca nu pot trece de ele. Cu toate ca am primit asigurari ca acestea nu curenteaza, sa incercam totusi sa ne imaginam cum pompierii, aflati in toiul misiunii - solicitati pentru a stinge un incendiu sau a salva o viata - opresc autospeciala in mijlocul bulevardului si procedeaza la dezasamblarea meticuloasa a luminitelor festive. Ca, in definitiv, este vorba doar despre vreo situatie de urgenta, asa ca, unde-i graba? Concluzionand, inspectorul sef Trandafir il baga la inaintare pe Dumnezeu cand vine vorba despre interventiile de pe bulevardul Tomis in timpul sarbatorilor de iarna. Totusi, ieri, calvarul sau a luat sfarsit, intrucat luminitele au inceput sa fie date jos. Potrivit lui Viorel Farcas si spre usurarea Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta "Dobrogea", operatiunea nu va dura mai mult de sapte sau opt zile.Scris de: {autor}Cecilia ZAREA{/autor}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii