Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:58 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Manifestari dedicate Zilelor Francofoniei, la Mangalia

ro

16 Mar, 2009 03:30 3487 Marime text
francez1.jpgCentrul Metodic Francez şi Biblioteca Franceză „Arthur Rimbaud", în colaborare cu Centrul Metodic Preşcolar, şi Clubul Copiilor din Mangalia, vor organiza, în săptămâna 16 - 22 martie, o serie de activităţi culturale  sub genericul „Les rendez-vous de la Francophonie", dedicate Zilei Mondiale a Francofoniei.

Ele se vor desfăşura atât la nivel de Centru Metodic, cât şi în şcolile şi liceele municipiului Mangalia, la Biblioteca Franceză „Arthur Rimbaud" şi fac parte din proiectul „Francophonie sans frontières" al Centrului Metodic Francez Mangalia, derulat de-a lungul lunii martie 2009.
Astfel, miercuri, 18 martie, la Biblioteca Franceză „Arthur Rimbaud" va avea loc activitatea „Vivre Ensemble, differentes!" pentru promovarea limbii  franceze, dar şi a diversităţii francofone. Se va desfăşura concursul literar de creaţie în versuri şi proză, pentru elevii de gimnaziu şi licee, „Le 10 mots  pour demain" („Cele 10 cuvinte pentru mâine"). Alţi elevi vor vorbi despre influenţa limbii franceze asupra limbii române sau vor prezenta dramatizări din „Le Petit Chaperon rouge" („Scufiţa Roşie") de Charles Perrault, din romanul „Les Misérables" de Victor Hugo sau o adaptare a scenei a III-a a comediei lui Vasile Alecsandri „Chiriţa  în  provincie".
O altă manifestare culturală amplă, organizată la nivel de Centru Metodic, se va desfăşura sâmbătă, 21 martie, la Centrul Cultural „Euxin" - spectacolul „Unis en francofonie", care şi-a propus să promoveze limba şi cultura franceză, precum şi valorile patrimoniului  cultural francez. „Les Rendez-vous de la Francophonie - 2009" doresc să evidenţieze şi necesitatea respectării  diversităţii  şi a muncii în echipă, ca principii de viaţă şi muncă. La realizarea lor au participat cu pasiune preşcolari, elevi, profesori de limba franceză, profesori de desen , educatoare şi părinţi", ne-a declarat Maria Tudoreşcu, responsabilul Centrului Metodic Francez Mangalia.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii