Definitia stiintifica a etapelor cresterii economice in China

Datorită nivelului la care a ajuns economia Chinei, au existat supoziţii, atât în ţară, cât şi în străinătate, că actuala dezvoltare a Chinei a fost exagerată foarte mult. Câţiva chinezi din ţară erau de părere că, din momentul în care China s-a situat pe locul trei mondial, din punct de vedere al puterii economice, ar trebui să fie mai vizibilă pe scena mondială, să nu-şi ascundă potenţialul, ci să fie deschisă în ceea ce priveşte capacităţile şi realizările sale.

Unii politicieni şi savanţi străini cred că statul chinez a devenit o „superputere" sau „aproape o superputere", care s-a clasat a doua în plan economic mondial. Unele organizaţii mondiale au folosit paritatea de schimb a puterii de cumpărare pentru a calcula PIB-ul Chinei la un miliard de dolari, care este mai mare decât al Japoniei şi al Indiei la un loc. China concurează acum cu Statele Unite ale Americii pentru „campionatul economic mondial".

Astfel se poate spune că, după 30 de ani de reforme, puterea Chinei a crescut atât din punct de vedere intern, cât şi internaţional. Cu toate acestea, China nu ar trebui să devină prea încrezătoare, ci să menţină o judecată sănătoasă şi să înfrunte viitorul cu prudenţă.

China se laudă că se clasează pe locul trei mondial după PIB, dar, cu o populaţie de 1,3 miliarde de locuitori, este încă o ţară în dezvoltare, raportat la PIB-ul pe cap de locuitor. În 2006, PIB-ul pe cap de locuitor în Statele Unite ale Americii, Japonia, Germania şi Rusia s-a menţinut la 42.000, 41.480, 39.710, respectiv 8.030 de dolari. În 2007, PIB-ul Chinei a însumat 3,4 trilioane de dolari, însă PIB-ul pe cap de locuitor a fost de doar 2.610 dolari, plasând China pe locul 120 în clasamentul mondial. Acest lucru demonstrează că, practic, China este încă o ţară în curs de dezvoltare. Având cea mai mare populaţie din lume, China trebuie să hrănească peste 1,3 miliarde de locuitori, adică echivalentul unei cincimi din populaţia globului. Este, de asemenea, responsabilă de asigurarea necesităţilor zilnice, precum îmbrăcăminte, tratamente medicale şi educaţie. Este o ţară socialistă care pune foarte mult accentul pe îmbunătăţirea mijloacelor de trai ale locuitorilor săi.

Deoarece cheltuieşte atât de mult din PIB pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă, este imposibil să aloce mai multe fonduri pentru a stimula o creştere economică mai mare.

China este o ţară cu diversitate geografică, predispusă la dezastre naturale. O treime din ţară prezintă riscul de a fi lovită de diferite calamităţi. Oricum, reducerea şi ameliorarea lor nu este o chestiune care interesează doar China, ci una care ar trebui să preocupe majoritatea globului.

Unele puteri anti-China, având motive ascunse, au utilizat întotdeauna imensa forţă economică a Chinei pentru a răspândi „teoria ameninţării Chinei", creând astfel un sentiment anti-China şi împiedicând creşterea continuă şi constantă a economiei Chinei.

Făcând o comparaţie între factorii mai sus menţionaţi şi teoria lui Rostow asupra „Etapelor de creştere economică", se poate spune că statul chinez nu a intrat încă în etapa „decolării", ci mai degrabă în cea a „precondiţiilor pentru decolare".

China este o ţară bazată pe agricultură, cu o populaţie de aproximativ 800 de milioane de locuitori, din care mai mult de 63% trăiesc încă în mediul rural. Dezvoltarea urbană este mult sub cea a altor ţări în curs de dezvoltare şi există o mare discrepanţă din punct de vedere al bunăstării şi al standardelor de viaţă între regiunile din estul, centrul şi vestul Chinei. De aceea, China se află încă în etapa de tranziţie, de la societatea tradiţională la stadiul de „decolare". Chiar dacă economia Chinei ar creşte cu un ritm de opt procente, PIB-ul pe cap de locuitor va atinge în continuare doar nivelul unei ţări în curs mediu de dezvoltare de la mijlocul secolului XXI. Din această informaţie putem observa că dezvoltarea economică a Chinei mai are un drum lung de parcurs, iar etapa de „decolare" va trece printr-un lung stadiu de „încălzire" şi debut.