Reforma si deschiderea Forta puternica, mobilizatoare pentru o dezvoltare rapida

În decembrie 1978, s-a ţinut cea de-a treia Sesiune Plenară a celui de-al XI-lea Comitet Central al Partidului Comunist Chinez, în cadrul căreia s-a decis lansarea reformei şi deschiderea ţării către lume.

Cei 20 şi ceva de ani de reformă şi deschidere, ca o „unitate istorică" specială sunt pagini minunate în istoria Chinei moderne şi a economiei globale. Banca mondială sublinia: „Chinei i-a trebuit doar o generaţie pentru realizările sale, în timp ce altor ţări le-a luat câteva generaţii".

La sfârşitul anilor '70, RPC, pierzând 20 de ani prin ratarea oportunităţilor de dezvoltare, avea nevoie să îmbunătăţească fiecare sector şi fiecare industrie. Sistemul economic planificat implementat pentru o lungă perioadă de timp nu era adaptat dezvoltării productivităţii. Indicele preţului de piaţă naţional la acea vreme era sub 10 procente, iar preţul diferitelor utilităţi era strict controlat de stat. Peste 95% din valoarea totală a producţiei industriale se făcea după un plan scadent. Eficienţa productivă a întreprinderilor era destul de redusă. Un total de 97% din economiile societăţii venea de la departamentele de stat. Nu existau datorii sau capital străin, iar gradul de dependenţă faţă de comerţul extern era mai mic de 5%. China făcea rareori comerţ internaţional.

Pentru a liberaliza şi dezvolta productivitatea a fost necesar să se ducă la bun sfârşit reforma, cu scopul de a depăşi blocajul sistemului şi pentru deschiderea către lumea din exterior, în vederea promovării competiţiei şi cooperării. Munca de pionierat fără precedent pentru reformă şi deschidere reprezintă cel mai anevoios şi complicat experiment din istoria economiei chineze de până acum.

„Economia de piaţă este, de asemenea, pentru socialism", a spus Deng Xiaoping, subliniind o concluzie de importanţă strategică. În primăvara anului 1992, arhitectul-şef al reformei şi al politicii de deschidere declara: „economia planificată nu este echivalentă cu socialismul, există planificare şi în capitalism; o economie de piaţă nu înseamnă capitalism, existând piaţă şi în socialism". În acelaşi an, Jiang Zemin declara la cel de-al XIV-lea Congres Naţional că dezideratul reformei este construirea sistemului economic de piaţă socialist. La cea de-a treia Sesiune Plenară a celui de-al XIV-lea Comitet Central al PCC s-a luat „Decizia asupra unor probleme cu privire la stabilirea sistemului economic de piaţă socialist". În 1997, la cel de-al XV-lea Congres Naţional al PCC s-au luat importante măsuri pentru continuarea reformei. În 2002, la cel de-al XVI-lea Congres Naţional s-a subliniat faptul că ultimele două decenii au reprezentat o perioadă importantă de oportunităţi strategice şi etapa cheie pentru adâncirea reformei şi extinderea deschiderii. La a treia Sesiune Plenară a celui de-al XVI-lea Comitet Central s-a luat „Decizia asupra unor probleme cu privire la îmbunătăţirea sistemului economic de piaţă socialist", indicând direcţia de urmat pentru reformă şi deschidere.

Aceasta i-a inspirat pe fermierii din satul Xiaogang, în Fengyang, provincia Anhui, să implementeze un sistem de „cote de producţie prin contract pentru gospodăriile individuale", în timp ce Zona Economică Specială Shenzhen a preluat conducerea pentru îndeplinirea îndemnului lui Deng Xiaoping de a „scăpa de îngrădire după o luptă sângeroasă"; pentru prima dată, „stoc" a devenit un cuvânt la modă, iar bursele au început să prospere; mutându-se de lângă dominanţa comunelor cu populaţie mare, diferite sectoare economice au început să coexiste; birourile guvernamentale, unde cândva era greu să intri şi riscai să fii întâmpinat cu răceală şi indiferenţă, au început să accelereze descentralizarea administraţiei şi a instituţiilor la toate nivelurile şi să le transforme funcţiile; întreprinderile deţinute de stat s-au reorganizat drastic în aspecte precum plata taxelor şi impozitul pe profit, finanţe, comerţ exterior, investiţii, terenuri, curs valutar, asigurări sociale, întrucât sistemul economic de piaţă socialist fusese stabilit în prealabil.

Deschiderea este, de asemenea, parte a reformei, aşa cum economia de piaţă este parte a unei economii deschise. În 2001, China a intrat în Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC), simbolizând o etapă nouă a reformei şi a procesului de deschidere. Feng Tianshun, primul director general al Departamentului de capital străin, remarca: „În toamna anului 1978, delegaţia chineză a mers în America pentru a negocia recomandarea tehnologică pentru un proiect cu compania General Motors. America a sugerat un parteneriat îndrăzneţ cu China. Majoritatea membrilor delegaţiei chineze s-au întrebat dacă un astfel de «mariaj» era posibil între o mare putere capitalistă şi RPC, dar gheaţa a fost spartă. Timp de mai bine de 20 de ani, China a aderat la politica de bază a deschiderii şi a participat activ la competiţii şi cooperări internaţionale, profitând la maxim de «două pieţe şi două feluri de resurse» pentru a accelera dezvoltarea ţării". În prezent, cantitatea de capital străin absorbit este de 500 de miliarde de dolari. Peste 400 de companii multinaţionale din top 500 s-au stabilit în China, şi aproape toţi magnaţii din industria auto şi din topul 100 al industriei IT din lume au investit în China.

După intrarea în OMC, China şi-a îndeplinit angajamentele cu seriozitate, schimbând „politica de deschidere" în „sistem de deschidere". Deschiderea industriei de servicii a fost extinsă şi aprofundată.

Secretarul general al conferinţei Naţiunilor Unite cu tema „Comerţ şi dezvoltare", Ruben Ricupero, sublinia: „Reforma şi deschiderea Chinei este cel mai istoric şi atractiv parcurs de dezvoltare economică din ultimele decenii şi a devenit un important motor pentru creşterea mondială globală".

Fără îndoială, pentru a face China puternică, clădirea socialismului cu caracteristicile chineze se face mergând ferm pe drumul reformei şi al deschiderii către lume.