Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
13:36 11 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cu cât poți vinde un autoturism după cinci-șase ani de utilizare

ro

06 Oct, 2011 01:00 2440 Marime text
auto.jpgO simplă căutare pe site-urile care găzduiesc anunțuri de vânzări auto dezvăluie prețuri diferite pentru vehicule identice. De multe ori, diferența este făcută de dotări, număr de kilometri și stare tehnică, dar există și prețuri care nu au nici o legătură cu realitatea din piață.

Este deja știut că un vehicul nou se devalorizează cu circa 25% în primul an de utilizare și cu încă 10% în următorii ani. Numai că, pe lângă cifrele seci, o evaluare corectă trebuie să ia în calcul și elemente mai greu de cuantificat precum starea tehnică, aspectul, numărul de kilometri parcurși și echipamentele prezente la bord. Desigur, dacă vorbim de o simplă cotieră sau de un set de huse pentru scaune, influența lor în prețul final este insignifiantă însă, dacă luăm în calcul echiparea mașinii cu jante din aliaj, filtru de particule sau sisteme de asistență a șoferului, prețul poate fi influențat destul de mult. Până aici, ține de intuiția fiecăruia și de„știința" de a negocia pentru a ajunge la un preț cât mai avantajos. Fie că e vorba de vânzător sau cumpărător.

Lucrurile certe sunt însă prețurile medii, adică cele de la care e indicat să pornească orice alt calcul sau negociere. Să luăm de exemplu patru vehicule din segmentul compact, foarte bine vândute în România: Opel Astra, Volkswagen Golf, Renault Megane și Ford Focus. Folosind instrumentele puse la dispoziție chiar de site-urile cu anunțuri se observă clar că Opel Astra 1.7 iCDTi, echipare Essentia, din 2005 are acum un preț mediu de 6.312 euro. Pe site-ul Autovit, modele identice se comercializează și cu 7.500 de euro, dar și cu 5.690 de euro. La fel de diferite sunt și prețurile găsite pe Auto.ro. Diferența dintre valoarea medie, 6.312 euro, și prețurile afișate este dată exact de elementele specificate anterior dar și de un factor important care poate scoate din buzunarul cumpărătorului sume frumușele: înmatricularea. Dacă mașina nu este înmatriculată în România, cumpărătorul va trebui să achite o taxă pe poluare care depășește 1.000 de euro.
Din punctul de vedere al vânzătorului, suma cu care poate fi comercializată mașina pe piață depinde foarte mult tot de prețul mediu. Cum spuneam, în cazul Opel Astra Essentia 1.7 iCDTi produsă în 2005, prețul mediu actual este, conform auto.ro, de 6.312 euro, cu nu mai puțin de 61% mai mic decât prețul cu care proprietarul a achiziționat mașina nouă. Dintre cele patru vehicule comparate, singurul care înregistrează o devalorizare mai mare decât Opel Astra este Renault Megane II. Acesta are acum un preț mediu de numai 4.348 de euro, față de 14.729 euro cât a costat, nou, în 2005. Devalorizarea acestui model a atins 70%. Un Volkswagen Golf în schimb, tot cu motor diesel (1.9 TDI), înregistrează, în aceeași perioadă, o devalorizare de doar 54%, iar Ford Focus 1.6 TDCi - 68%. Prin urmare, pe lângă toate cele enunțate mai sus, un alt element extrem de important care impune prețul unui vehicul second-hand este marca acestuia.

Sursa: Capital.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii