Cand cinci se cearta, al saselea ia bataie
Cand cinci se cearta, al saselea ia bataie
24 Sep, 2004 00:00
ZIUA de Constanta
995
Marime text
Patru tineri din localitatea Ciobanu au fost sanctionati contraventional dupa ce au batut un localnic din Harsova. George Radu, de 19 ani, George Barbu, de 18 ani, Ion G., de 17 ani, si Petre C., de 16 ani, s-au luat la cearta cu unul dintre consateni in discoteca din sat. De altfel, Petre C. nu este la prima abatere de acest gen, stiut fiind ca "se aprinde" repede cand e vorba de scandal. Cearta a fost destul de urata, sticlele cu bere au zburat de o parte si de alta, moment in care Marian Stoian, de 34 de ani, din Harsova, a vrut sa intervina intre scandalagii si sa-i potoleasca. Numai ca cei patru s-au infuriat la culme vazand ca un strain de meleagurile lor a indraznit sa le spuna cum sa se comporte. Asa ca l-au pandit la marginea satului si, in momentul in care "veneticul" a trecut pe acolo indreptandu-se spre casa, au tabarat pe el. Fiecare dintre agresori a fost sanctionat, in baza Legii nr. 61/1991, cu amenda in valoare de 10 milioane de lei, cu exceptia minorilor, care au fost sanctionati cu numai cate 5 milioane, cealalta jumatate a amenzii fiind aplicata pe numele parintilor.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii