Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:40 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Probe la Opera ca la Filarmonica din Berlin

ro

20 Sep, 2004 00:00 850 Marime text
Concursul pentru ocuparea posturilor in orchestra Operei Constanta este programat sa se desfasoare in perioada 28 septembrie - 3 octombrie. La avizierul institutiei au fost afisate informatiile cu privire la repertoriul pe care trebuie sa-l pregateasca, pentru fiecare instrument in parte, toti cei care aspira la un post in orchestra Operei. Tot prin concurs se vor ocupa si locurile rezervate solistilor si coristilor. Daca ar fi sa dam crezare instrumentistilor care au de gand sa participe la selectie, concursul este similar celor organizate pentru admiterea la Conservator, dar inainte de Revolutia din Decembrie `89. Tot gurile rele spun ca instrumentistii care vor trece peste probele gandite de organizatori se vor putea considera la acelasi nivel cu cei care activeaza la Filarmonica din Berlin, una dintre cele mai prestigioase institutii din lume. Instrumentistii reclama, insa, faptul ca nu au la dispozitie partituri dupa care sa se pregateasca si nici suficient timp pentru a indeplini criteriile cerute de organizatorul concursului. Si solistii au destule probleme, in conditiile in care pentru selectie trebuie sa prezinte lista rolurilor pe care le-au interpretat, sa cante in fata comisiei lieduri, trei arii din genuri diferite, si sa faca... vocalize. Probabil ca si pentru coristi criteriile de acceptare in cor sunt tot atat de stricte, insa, spectatorul constantean poate gandi ca totul nu este decat spre castigul sau, in calitate de beneficiar al actului de cultura.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii