Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:26 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Finanţe personale. Băncile nu mai pot continua ofensiva refinanţărilor fără să se rupă de realităţile pieţei

ro

16 May, 2011 00:00 2218 Marime text
180820-anca-bidian.jpg Ultimul tren pentru refinanţări

Împrumuturile noi vor redeveni către sfârşitul acestui an principala ţintă pentru băncile locale, apreciază Anca Bidian, directorul Kiwi Finance

Aproape doi ani de zile, băncile din România au avut ca principal scop "furtul" clienţilor de la concurenţă. Această situaţie se va schimba însă anul acesta pentru că altfel instituţiile de credit riscă să se rupă de realităţile pieţei. " Această inflaţie de oferte de refinanţare a canibalizat alte acţiuni ale băncilor adică acelea de ajustare a unor produse pe piaţa nouă . Dacă vor continua aşa băncile riscă să trăiască într-o lume paralelă faţă de cea a potenbţialilor clienţi", spune Anca Bidian, directorul Kiwi Finance.

De altfel, această îngrijorare o mărturisea recent şi preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor, Radu Graţian Gheţea. Ce înseamnă acest semnal pentru clienţi? "Refinanţarea ca şi acţiune a clientului va exista întotdeauna dar nu va fi furia laptelui ca acum. Eu cred că refinanţările vor continua anul acesta dar se vor dilua şi prin oferte rezonabile pentru credite noi.", explică Bidian.

Băncile renunţă la "atitudinea de criză"

O schimbare în comportamentul băncilor este sesizabilă încă din prima parte a acestui an. " Anul acesta s-a mărit baza de clienţi care se califică la un credit. Baza s-a mărit pentru că avem acum, pe toate tipurile de credit dobânzi consistent mai mic decât anul trecut chiar avem minime din ultimii patru ani de zile", punctează Bidian.


Nici lista neagră a meseriilor cu probleme nu mai este atât de amplă. " Sunt industrii care, în continuare sunt privite cu mai multă reticenţă. Sunt aceleaşi ca înainte dar sunt mai puţine. Pe măsură ce o industrie îşi revine sau e o industrie conexă unei industrii care iese din criză, clienţii devin automat eligibili.",apreciază directorul Kiwi.


În acelaşi timp, băncile par a fi renunţat la prudenţa excesivă în ceea ce priveşte evaluarea locuinţelor. " În anii trecuţi băncile ajustau intern un raport de evaluare dacă nu cosrespundea alktor tranzacţii sau, se întâmpla ca locuinţa să fie într-o zonă în care banca a avut executări şi ştia care sunt preţurile. Acum ajustările sunt foarte rare. Noi am avut sub 10%. Drept urmare suprizele sunt rare.", arată Anca Bidian.

IPOTEZE DE LUCRU

Cazul nefericit

O persoană care a contractat un credit de 200.000 de lei(60.000 de euro) pe 30 de ani în 2007, plăteşte aproximativ 1.700 de lei pe lună. Dacă se refinanţează printr-un credit de 60.000 de euro, tot pe 30 de ani ar plăti o rată lunară de 380 de euro(1.600 de lei) în cele mai bune condiţii de pe piaţă. Avantajos, la prima vedere.

Cu toate acestea, o majorare cu doar 1,2 puncte a dobânzii, extrem de probabilă într-un orizont mediu de timp, ar duce rata la la aproximativ 430 de euro, adică 1.800 de lei. Dacă rata de schimb ar ajunge la 4,6 lei/euro, efortul lunar pentru noul credit în euro, în condiţiile în care dobânda nu se modifică, va fi de peste 1.750 de lei. Dar dacă se materializează ambele riscuri: de dobândă şi de curs valutar?

Cazul călduţ


Un credit ipotecar de 60.000 de euro luat în 2007 pe 30 de ani, presupune o rată lunară de între 440 şi 500 de euro. Printr-o refinanţare în actualele condiţii de piaţă, rata lunară scade la o sumă cuprinsă între 380 şi 450 de euro. Numai că, este suficientă o creştere de dobândă de 1% pentru ca rata să reintre în intervalul iniţial şi, oricum, câştigul nu este prea mare comparativ cu majorarea sumei totale de rambursat.

Adevărata refinanţare

Un credit de 5.000 de euro contractat în 2007 pe o perioadă de cinci ani presupune o rată lunară de aproximativ 200 de euro sau 840 de lei. Refinanţat în lei, cu dobândă fixă, rata lunară scade la sub 475 de lei, aproape jde două ori mai mică faţă de nivelul iniţial. Atenţie, rata rămâne fixă pe toată perioada creditului.

Sursa: Romanialibera.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii