Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:37 11 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Riscul valutar e o poveste Cât ar trebui să fie euro ca să renteze creditul în lei

ro

06 May, 2011 03:33 3001 Marime text

euro_depreciere_02532000.jpgProblema riscului valutar i-a determinat pe oficialii UE să pregătească interzicerea creditului în valută în ţările ECE, lucru confirmat şi de BNR.

România a încheiat un acord de 20 miliarde euro cu Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană şi Banca Mondială, iar cea mai mare parte s-a dus în rezerva BNR. O parte din aceşti bani au fost folosiţi pentru stabilizarea cursului de schimb, lucru ce a protejat debitorii împrumutaţi în euro, fie ei persoane fizice sau companii. Poate că dacă România ar fi fost prinsă de criza financiară cu mai puţine credite în valută, poziţia în faţa investitorilor ar fi fost una mai bună.

Însă, când dobânzile la lei sunt ridicate, creditul în valută - îndeosebi în euro, pare a fi soluţia la îndemână pentru cei care vor să-şi cumpere o casă, ori se împrumută pe termen lung.

Cum a evoluat creditul

Statistica BNR ne arată că între 2000 şi 2005 creditul acordat populaţiei creştea cu ritmuri anuale medii de 115,3% (82,4% real), pornind, e drept, de la o bază exterm de redusă: 177 milioane euro. În 2005 creditul de consum creştea cu 74% (pondere de 73% în total credit populaţie) şi avea un sold de aprox 16 mld. lei, iar cel pentru locuinţe (cam 1/4 din totalul creditului acordat populaţiei) cu 30% la 5 mld. lei. BNR remarca atunci, în raportul anual, că se observă un avans important al creditului în valută, pentru că nici atunci ratele de dobândă la lei nu erau prielnice împrumuturilor pe termen lung. Pe atunci, 42% din creditul acordat populaţiei era în valută.

În 2006, creditul creştea în termeni reali cu 75% şi creditul de consum îşi majora ponderea la 80% din totalul împrumuturilor acordate populaţiei de 38,4 miliarde lei în decembrie (consum şi locuinţe). Ponderea creditului în euro a scăzut la 41% în total, şi s-a înregistrat u avans al împrumuturilor în lei şi în zona creditului ipotecar/imobiliar.

După o uşoară temperare a ritmurilor de creştere la începutul lui 2007, BNR a relaxat normele de creditare (gradul de îndatorare a fost pus la dispoziţia băncilor), a abrogat o nomă care limita expunerea băncilor pe creditele în valută, preţurile activelor imobiliare s-au dus în sus şi băncile au început promoţiile puternice la creditele în franci elveţieni, astfel că soldul creditului acordat populaţiei a înregistrat o creştere de 71% în decembrie, la 71,5 miliarde lei, din care în euro de 31,6 miliarde lei şi cel în alte valute de 6,3 miliarde lei. Împrumuturile pentru consum reprezentau 77% din totalul creditelor acordate populaţiei. Creditul în valută a crescut în 2007 cu 76%, iar cel în lei cu 68%.

2008 a început puternic pentru bănci, care în primul trimestru au dat cu 70% mai multe credite populaţiei decât în prima parte a lui 2007. În T2 ritmul de creştere a scăzut la 63% şi în decembrie era la doar 30% - la acel moment, cel mai redus din ultimii şapte ani - şi a ajuns la 99,2 miliarde lei, din care cel în euro era de 45,8 miliarde lei, iar cel în alte valute de 12,45 miliarde lei. Băncile au crescut dobânzile la creditele noi, leul s-a depreciat şi băncile s-au orientat către către titlurile de stat.

În 2009 şi 2010 avem o evoluţie mai degrabă negativă a creditului acordat populaţiei, scăderile venind în principal din zona creditului de consum, şi mai ales pe componenta de lei. Astfel, în 2009, creditul acordat populaţiei a scăzut cu 3,6% (la 100 mld. lei), iar în 2010 a crescut cu doar 1,9%, în termeni nominali, graţie programului Prima Casă.

Cum a evoluat cursul de schimb

La începutul lui ianuarie 2005, un euro era 3,93 lei. A urmat o apreciere aproape continuă până la nivelul minim de 3,1112 lei, în iulie 2007, apoi euro a câştigat teren, din ce în ce mai mult după ce europenii au început să simtă criza, până la peste 4,3 lei, cu un maxim de 4,3688 lei în iulie 2010, urmare a reacţiei investitorilor la decizia Curţii Constituţionale de a respinge reducerea pensiilor propusă de guvern.

Deşi între minimum şi maximum avem o variaţie de 38%. Însă, situaţia nu este atât de dramatică dacă ne uităm la mediile anuale. Între cursul mediu pe 2007 (3,3373) şi cel pe 2009 (4,2373) avem o variaţie de 27%, şi între 2007 şi 2010 de 2010. Între 2006 şi media pe 2011 avem o variaţie de 19%.

Cum au evoluat dobânzile

Din 2007 până spre sfârşitul lui 2010, dobânzile la creditele în euro (fie că vorbim de cele de consum sau locuinţe) aflate în sold au scăzut aproape continuu. În schimb, la lei am văzut mai multă volatilitate şi chiar creşterei ale dobânzilor în 2008 şi 2009, dobânzile intrând în pantă descendentă abia din 2010.

În 2007, DAE la creditele noi în euro pentru locuinţe a fluctuat între 8,7% şi 7,63%, şi dobânda la creditele în sold era de 8,3% şi 7,76%. În cazul creditelor în lei, DAE la împrumuturile noi a fluctuat între 11,3% şi 8,3%, iar dobânda la creditele în sold a fost între 10,3% şi 9,7%. Anul 2008 a adus dobânzi mai mari la lei pentru creditele de locuinţe, iar cele în euro, au avut o evoluţie stabilă.

Rata la credit

Cel mai nefericit caz este al celor care şi-au luat casă în 2007. Preţurile apartamentelor creşteau de la lună la lună, şi iluzia leului puternic a făcut atractive creditele în valută, mai ales pe cele în euro şi franci elveţieni.

Rata lunară la un credit ipotecar de 60.000 euro, pe 30 ani, la dobânda medie de 8% din 2007, era de 440 euro, adică 1.468 lei la media de curs pe 2007. Suma totală de rambursat era de 158.491 euro la acel moment. Un împrumut în lei, la o sumă echivalentă a 60.000 euro, adică 200.238 lei, la o dobândă medie de 10%, presupunea o rată lunară de 1.757 lei (526 euro) şi o sumă totală de rambursat băncii de 632.607 lei (189.556 euro). Diferenţa între cele două rate era de 289 lei.

În 2007, pentru varianta în euro a creditului, cele 12 rate lunare plătite însumează 5.280 euro (17.620 lei), în timp ce pentru varianta în lei avem un total de 21.084 lei (6.317 euro).

În 2008, dobânzile la euro au coborât la 7,73%, iar cele la lei au crescut uşor la 10,18%. Cursul de schimb s-a dus la 3,6827 lei/euro. Rata la creditul în euro exprimată în moneda europeană a scăzut la 429 euro şi a crescut în moneda românească la 1.579 lei, suma totală rămasă de rambursat era de 149.366 euro (550.070 lei). Rata la creditul în lei a crescut la 1.783 lei (484 euro), iar suma totală rămasă de rambursat a ajuns la 620.670 lei (168.536 euro). Diferenţa între cele două rate a scăzut la 204 lei. Dacă adunăm cele 12 rate lunare obţinem o sumă de 5.148 euro (18.958 lei) pentru creditul în euro şi de 21.396 lei (5.809 euro) pentru cel în lei.

Anul 2009 a adus un curs mediu de 4,2373 lei/euro, după o depreciere puternică a cursului de schimb. Dobânzile la creditele ipotecare în euro au scăzut la 7,13%, în timp ce dobânzile la creditele în lei au crescut la 11,07%. Pentru exemplul de credit ipotecar în euro rata lunară exprimată în moneda străină a scăzut la 405 euro şi a crescut substanţial în cea locală la 1.716 lei. Suma totală de rămasă de rambursat era de 136.259 euro (577.370 lei). În cazul creditului în lei, rata lunară a crescut la 1.913 lei (451 euro).

Chiar şi după o depreciere de 15% a leului faţă de 2008 (27% faţă de 2007), pe fondul evoluţiei dobânzilor, rata la creditul în euro a rămas mai mică decât cea la creditul în lei, cu o diferenţă de 197 lei (46 euro).

În 2010, leul a mai recuperat teren şi cursul mediu a fost de 4,2099 lei/euro. Dobânzile medii la creditele ipotecare în euro au scăzut destul de substanţial la 6,24%, în timp ce cele la lei au cunoscut o scădere mai mică la 10,79%.

Rata lunară la creditul în euro a scăzut la 372 euro (1.566 lei), iar cea la creditul în lei a scăzut la 1.872 lei (444 euro), diferenţa fiind de 72 euro sau 306 lei.

La sfârşitul anului, din creditul în euro mai erau de rambursat 120.583 euro (507.642 lei) iar din cel în lei mai rămâneau de plătit băncii 606.810 lei (144.138 euro).

În primele două luni din 2011 dobânda medie la euro a fost de 6% şi cea la lei de 10,7%, iar media de curs până acum a fost de 4,1933 lei.

La dobânzile de acum, cursul de schimb ar trebui să ajungă la 5,1 lei/euro pentru ca împrumuturile ipotecare în lei să fie mai rentabile decât cele în euro.

Desigur, riscul de dobândă pentru cei cu credite în moneda unică europeană pare mai mare în acest moment decât riscul de curs, în condiţiile în care dobânzile la euro sunt aşteptate să ajungă treptat la nivelurile de dinainte de criză.

Sursa: Money.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii