Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:10 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pomana lui Cristea

ro

15 Sep, 2006 00:00 1227 Marime text

Terenurile comunitatii, vandute pe nimic

Pentru organizarea depozitului ecologic de la Costinesti a fost nevoie de teren * Tocmai de aceea, consilierii locali, pesedisti in marea lor majoritate in anul 2003, pedisti in 2006, au votat cu toate mainile concesionarea a zece hectare de pamant * La numai un an si jumatate de la concesionare, terenul a fost vandut societatii Iridex Grup, al carui actionar majoritar este senatorul conservator de Prahova, Corneliu Pascu * Tranzactionarea s-a facut intre reprezentantul Iridex, Traian Anghel si primarul Costinestiului, Traian Cristea * Potrivit documentelor, pretul de vanzare a fost de 12.000 euro, la care se adauga TVA-ul de 2280 euro * Aceasta inseamna o valoare totala de 14.280 euro * Mergand mai departe cu calculele, Cristea a vandut metrul patrat de teren al localitatii cu numai 14 eurocenti * Specialistii in imobiliare spun ca este ceva necurat la mijloc, mai ales in conditiile in care in zona respectiva, un metru patrat ajunge la aproape zece euro * Terenul in cauza este amplasat la aproape un kilometru spre sud de Costinesti, fiind posibil sa se incadreze cam pe la mijlocul zonei metropolitane care prinde contur aici * Mai trebuie spus ca pentru ca depozitul sa intre in functiune trebuia aprobare de la o comisie de specialisti * Si desigur, din aceasta comisie nu a lipsit nici Cristea * Groapa ecologica a fost inaugurata desi la receptie fusesera semnalate o serie de deficiente

Cine a spus ca afacerile cele mai rentabile se fac cu statul nu a gresit. Asa se face ca multi s-au imbogatit din urma unor astfel de tranzactii, mai ales imobiliare. In aceasta sfera se poate incadra si ce s-a intamplat la Costinesti cu zece hectare de teren, pe care Consiliul Local le-a dat aproape pe degeaba firmei Iridex Grup.Depozitul ecologic dat in functiune la Costinesti, in vara anului 2004, a cazut ca o mana cereasca atat pentru primarul comunei Traian Cristea, cat si pentru patronii companiei Iridex Grup, al carui actionar majoritar este senatorul conservator de Prahova, Corneliu Pascu. Primul putea sa faca o tranzactie imobiliara cu terenurile localitatii, al doilea punea mana pe intreaga, sau aproape intreaga activitate de gestionare a deseurilor din acea parte a litoralului. Si pentru ca o astfel de activitate nu se face nici in aer, nici pe apa, a fost nevoie de un teren. Prin bunavointa Consiliului Local, aflat in totalitate la mana lui Cristea, si aceasta situatie s-a rezolvat.Teren cat mai multSpecialistii care au proiectat depozitul ecologic au apreciat ca activitatea are perspective de a se dezvolta, mai ales ca localitatea face parte din zona metropolitana despre care se tot vorbeste. Pentru ca treaba sa mearga struna si sa aiba tenta de legalitate, intr-o prima faza, terenul, in suprafata totala de zece hectare, a fost dat pentru utilizare conform contractului de concesiune numarul 2 din 25 martie 2003 inregistrat la primaria din localitate.Intre timp, in baza autorizatiei de constructie numarul 83 au demarat lucrarile, iar primul compartiment a fost finalizat si dat in functiune, asa cum spuneam, la inceputul lunii august 2004. In timp ce se efectua executia unuia dintre depozite, cuiva, cei mai multi spun ca lui Traian Cristea, i-a venit ideea ca ar fi bine ca Iridex Grup sa se transforme din concesionar in proprietar al terenului in cauza. Peste un an si jumatate de la darea in concesiune a terenului, prin contractul de vanzare-cumparare numarul 382 din 4 iunie 2004, cele zece hectare au trecut in proprietatea grupului senatorului de Prahova.Treaba buna cu documente se faceDocumentul de tranzactionare s-a facut intre reprezentantul Iridex, Traian Anghel si primarul Costinestiului, Traian Cristea. Potrivit documentelor, pretul de vanzare a fost de 12.000 euro (489.912.000 lei vechi), la care se adauga TVA-ul de 2280 euro (93.083.280 lei ), ceea ce inseamna o valoare totala de 14.280 euro, deci 582.995.280 lei.Pretul incredibil de mic a fost achitat integral, pentru ca orice om de afaceri ar fi avut o asemenea suma si la un asemenea chilipir nici nu-i dai cu piciorul. Spunem chilipir pentru ca daca este sa facem o socoteala simpla, inseamna ca Traian Cristea, la cei 14.280 de euro, cu TVA cu tot, a vandut metrul patrat de teren al localitatii cu numai 14 eurocenti, deci cu 5829 de lei vechi. Specialistii in imobiliare spun ca este ceva necurat la mijloc, mai ales in conditiile in care in zona respectiva, un metru patrat ajunge la aproape zece euro.Traian Cristea, specialist in toateTrebuie sa spunem ca terenul in cauza este amplasat la aproape un kilometru spre sud de Costinesti, la circa un kilometru si jumatate est de DN 39 si tot cam la aceeasi distanta vest de faleza Marii Negre.In toata povestea cu Iridex, nimic nu este intamplator, cu atat mai putin vanzarea terenului. Pentru ca depozitul ecologic sa intre in functiune a fost nevoie sa se constituie o comisie de receptie a lucrarii, unde pe langa specialisti a fost numit si primarul localitatii Costinesti, Traian Cristea.Acesta, alaturi de Corneliu Pascu, patronul companiei de salubritate, trei ingineri specialisti si inspectorul de santier Florin Popescu, desi au constatat la darea in folosinta a obiectivului tot felul de deficiente, au semnat ca totul este in regula.Astfel, in procesul verbal de receptie au semnalat ca din documentatia scrisa si desenata necesara a fi prezentata au lipsit sau erau incomplete unele piese, ca si cartea tehnica era incompleta, o mare parte din lucrari nu au fost executate, iar altele nu au fost executate conform proiectului. Cu toate acestea, depozitul a fost dat in folosinta, fara sa se stie daca deficientele au fost remediate vreodata si functioneaza, cu tot felul de probleme, unele dintre ele cu risc major pentru angajati si pentru zona.Ecologic, dar urat mirositorDepozitul este alcatuit dintr-o instalatie de presat si balotat deseurile, cu o capacitate totala preconizata de pana la 1,2 milioane de metri cubi de deseuri si cu o capacitate anuala de depozitare de 70 de mii de metri cubi. Odata cu punerea in functiune a acestei gropi s-a avut in vedere preluarea deseurilor de la 53.000 de locuitori din Costinesti, Amzacea, Agigea, Cumpana, Eforie, Techirghiol, Tuzla, Topraisar, la care se adauga si circa o suta de mii de turisti pe an, aceasta in ciuda faptului ca depozitele neorganizate din apropiere nu au fost inca anihilate. Depozitul este amplasat la aproape un kilometru spre sud de Costinesti, la circa un kilometru si jumatate est de DN 39 si tot cam la aceeasi distanta vest de faleza Marii Negre. Transportul tuturor mizeriilor se face pe un drum de circa un kilometru, direct prin statiune, sau pe un altul agricol, de circa doi kilometri, ocolit de soferi, fiind mai greu accesibil.In tot acest timp, vecinii nu neaparat din apropierea gropii, se plang, pentru cine are urechi sa-i asculte, ca mirosul ii innebuneste mai ales acum vara. Vantul care nu are in zona o directie precisa si duce aproape permanent duhoarea atat catre plaja cat si catre vilele apropiate.Tot localnicii mai spun ca ar face plangeri, dar nu au unde pentru ca s-a vazut ca Traian Cristea se da cu oricare partid ajunge la putere, mai ales ca el a facut parte si din comisia de receptie a acestei lucrari.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii