Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
14:49 11 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sabotaj la "Chimpex"

ro

07 Feb, 2005 00:00 1264 Marime text

"Azomures" o afacere cu implicatii nationale

Dupa preluarea "Chimpex" de catre "Azomures", situatia economica a societatii portuare a intrat in cadere libera * Una din conditiile de baza a preluarii de catre turci a acestei societati a fost obligatia de a se investi suma de trei milioane de dolari in decurs de un an * La acest moment turcii nu au investit nici un cent * Activitatea societatii este aproape nula, fapt care se reflecta si asupra veniturilor, iar colateral vor avea de tras angajatii care, in prezent, sunt platiti cu 75% din salariu * Istoria "Chimpex" din Constanta a inceput in anul 1999, cand SC.Rompac International SA din Bucuresti a achizitionat 70% din actiunile apartineau statului roman * Daca reprezentantii statului ar fi executat gajul de pe cele 35% din actiunile cumparate de Rompac, aceasta din urma nu ar mai fi pierdut controlul asupra Chimpex * Cea mai clara nerespectare a contractului de privatizare se refera la obligatia de plata a datoriilor societatii in valoare de 173 miliarde de lei * Pentru a scapa de probleme, Rompac a renuntat pana la urma la Chimpex, firma care a preluat afacerea de la Rompac este Transworld Fertilizers Holding (TFH) SA din Luxemburg * Cei cinci turci au preluat firma "Chimpex" impreuna cu 14 hectare de teren, 14 hale de depozitare si 10 dane (54-64) * Dupa preluarea danelor turcii au dublat preturile de operare a marfurilor * Anul 2004 a fost fierbinte din punct de vedere al miscarilor sindicale atat la nivelul societatii Chimpex cat si in intreaga ograda a afaceristilor turci * Patronajul turcesc nu este de bun augur, mai ales din prisma accidentelor de munca

Soarta industriei romanesti de ingrasaminte chimice se pare ca este deja pecetluita pentru o serie de societati comerciale. Interesul strategic al acestui sector al economiei romanesti a fost, ca si in alte cazuri de notorietate, dat deoparte in favoarea intereselor personale ale unor indivizi. Ceea ce insa nu au putut anticipa artizanii acestor "afaceri" este ca vremea scadentei a sosit. Deja PNA-ul, iesit din amorteala si-a intrat in atributiuni. Cazul de notorietate al societatii "Azomures", cea care a absorbit societatea comerciala constanteana "Chimpex" a ajuns subiect de discutii diplomatice. Cei care au pus mana pe intreaga afacere sunt cativa afaceristi de nationalitate turca.Preluarea Chimpex s-a pecetluit pe 29 septembrie 2004 cu ocazia semnarii contractului cu AVAS. Conditia de baza care a stat la semnarea contractului cu turcii de la "Azomures" a constat in obligarea acestora din urma la efectuarea unei investitii de aproximativ trei milioane de dolari intr-un termen de un an de zile. Investitia trebuia facuta in doua transe, una de 1,5 milioane de dolari pe primele sase luni dupa preluarea activului, iar alte 1,5 milioane peste alte sase luni. Din pacate, turcii nu au efectuat in cele cinci luni de la preluare nici un fel de investitie majora, din contra, activitatea societatii a devenit aproape neglijabila prin prisma politicii economice deficitare aplicate de noii manageri. La preluarea societatii, turcii au gajat actiunile "Chimpex" la AVAS, asta insemnand ca daca nu vor fi indeplinite conditiile impuse prin contract, AVAS poate executa actiunile.La sosirea turcilor la "Chimpex" au fost organizate doua Consilii de Administratie la care, conform legii, trebuia invitat si liderul de sindicat al societatii. Acest fapt nu s-a intamplat. Turcii au hotarat totul in "familie". Cu aceasta ocazie, patronii turci au decis desfiintarea biroului "Serviciu de Recuperare Creante", seful acestui serviciu precum si juristul fiind dati afara.Istoria "Chimpex" din Constanta a inceput in anul 1999, cand SC Rompac International SA din Bucuresti a achizitionat 70% din actiunile ce la un moment dat apartineau statului roman.Pentru a garanta investitiile conditionate de stat in valoare de peste 3,6 milioane de dolari, Rompac a gajat 35% din actiunile pe care le cumparase la Chimpex. Au fost emise 400.000 de actiuni, cu o valoare de 25.000 de lei per actiune si situatia s-a linistit. Daca reprezentantii statului ar fi executat gajul de pe cele 35% din actiunile cumparate de Rompac, aceasta din urma nu ar mai fi pierdut controlul asupra Chimpex. In anul 2004, la cinci ani de la privatizare, din suma de 3,6 milioane de dolari care trebuia investita in Chimpex, societatea Rompac International SA facuse investitii de numai 400.000 de dolari.

AVAS a tras semnalul

Povestea absorbtiei "Chimpex"-ului de catre Azomures a fost luata la puricat si de catre Autoritatea de Valorificare a Activelor Statului, care a si certificat de altfel devalizarea fostei companii de stat cu active de sute de miliarde de lei. S-a ajuns la un moment dat la concluzia ca functionarii care s-au ocupat de privatizare nu si-au luat efectiv nici un fel de masura de precautie in vederea prevenirii unei fraude la "Chimpex". Conform unor articole din presa centrala care vizau aceste aspecte, in opinia AVAS functionarii au semnat un contract cel putin spus dubios cu investitorii. AVAS a permis vanzarea activelor, transmiterea actiunilor de la o firma la alta si transferarea banilor spre diferite societati comerciale aflate sub controlul anumitor persoane. Singurul lucru care se pare ca i-a interesat pe oficialii AVAS la semnarea contractului se pare ca a fost legat de salariile reprezentantilor institutiei in Consiliul de Administratie al Chimpex. Cea mai clara nerespectare a contractului de privatizare se refera la obligatia de plata a datoriilor societatii in valoare de 173 miliarde de lei. Banii trebuiau sa intre in conturile FPS, dar acest lucru nu s-a petrecut pana in luna decembrie 1999, care era termenul limita pentru indeplinirea acestei obligatii contractuale.

Turcii preiau potul cel mare

Pentru a scapa de probleme, in cursul anului trecut, pe 29 septembrie 2004, Rompac a renuntat pana la urma la Chimpex, iar pachetul majoritar de actiuni a fost plasat la Azomures. Firma care a preluat de la Rompac este Transworld Fertilizers Holding (TFH) SA din Luxemburg, si este administrata de cetatenii turci, Suat Surmen, Adnan Kemaloglu, Talat Yildirim, Bulent Goktuna, si Mehmet Fuat Kalgay. Aceasta firma, s-a ales si cu obligatiile de investitii de peste 3,6 milioane de dolari. AVAS a acceptat transferul, desi Azomures are si in prezent datorii totale de peste 2000 miliarde de lei.Afaceristii turci au reusit sa puna mana in afara de "Chimpex" si pe cele zece dane de operare a marfurilor chimice din Portul Constanta. Cei cinci investitori au mai preluat "Chimpex" si cu 14 hectare de teren, 14 hale de depozitare. Aceste dane portuare nu sunt in intregime ale "Chimpex"-ului, danele 61,62,63 fiind proprietatea societatii, restul de la 54 la 60 sunt inchiriate de la Compania Nationala Administratia Porturilor Maritime. Ca prim pas in activitatea turcilor in Portul Constanta a fost cresterea preturilor, profitand de statutul de oferit de faptul ca acestia au efectiv un monopol pe comertul cu ingrasaminte chimice din toata tara care pleaca la export doar prin danele sale. Astfel, daca in perioada anterioara preluarii societatii de "Azomures" traficul de marfuri depasea doua milioane de tone pe an, in prezent situatia s-a redus dramatic tocmai din cauza dublarii preturilor de operare.Dupa doar cateva saptamani de la preluarea afacerii "Chimpex" de catre turci, toate societatile cu care se desfasurau contracte - SC "Amonil" SA, SC SOFERT SA, SC "Interagro" SA, etc- au fost instiintate ca preturile operatiunilor de descarcare/incarcare si depozitare au fost dublate. In conditiile in care beneficiarii marfii se bazau pe tarifele clasice practicate de "Chimpex" pana la momentul interventiei turcilor, vestea dublarii tarifelor a dat peste cap contractele si relatiile intre operatori-beneficiarii marfii-importatori.Fenomenul iscat de turci a creat un precedent periculos in domeniul economico-portuar, mai ales ca societatea "Chimpex" are cel mai mare domeniu portuar din Portul Constanta, detinand si cel mai mare numar de dane portuare. Dupa aceasta preluare danele specializate au fost oferite pe tava turcilor. Comparativ cu oferta de preturi ai mai multor operatori similari din Occident, preturile ce au fost impuse de patronatul turc au condus la o crestere cu 15-25% a pretului la ingrasaminte. In acest context Organizatia Patronala a Producatorilor de Ingrasaminte Chimice din Romania a sesizat Consiliul Concurentei inca din data de 4 ianuarie a.c., dar fara nici un rezultat concret.

Patronaj turc sub semnul grevelor

Toata aceasta activitate deficitara va avea cel mai puternic impact aspra celor 650 de angajati ai societatii. Mai devreme sau mai tarziu, efectele managementului deficitar, inactivitatii in domeniul operarii etc se vor rasfrange asupra acestor oameni. Deja, salariile lunare sunt de 75% din cauza activitatii reduse, iar atunci cand nu sunt venituri, fenomenul disponibilizarilor masive devine inevitabil. Anul 2004 a fost fierbinte din punct de vedere al miscarilor sindicale atat la nivelul societatii " Chimpex" cat si in intreaga ograda a afaceristilor turci. Greva de la Chimpex care a avut loc la mijlocul anului trecut a fost declansata pe fondul unor revendicari vizavi de conditiile de munca si de salarizare a docherilor. Miscarea de protest a fost anihilata cu rapiditate. Turcii nu s-au sfiit sa-i trimita in tribunal pe liderii miscarii sindicale, declarand greva ca ilegala. Motivul hilar expus atunci de turci in fata instantei de judecata a fost faptul ca azotatul de amoniu ambalat in saci ar fi putut exploda din cauza razelor de soare. Deci docherii puteau fi facuti vinovati chiar si de terorism in opinia turcilor, deoarece intreruperea lucrului ar fi condus la o prezumtiva explozie cu efecte inimaginabile. In schimb, patronii turci nu dadeau doi bani pe modul in care era depozitata marfa in interiorul halelor din port, conditiile de depozitare fiind, intr-adevar, improprii. In jurul datei de 7 decembrie 2004, la "Azomures" izbucneste un alt conflict de munca, incercandu-se reducerea la tacere a trei lideri sindicali prin suspendarea ilegala a contractelor de munca. Contractele de munca ale sindicalistilor Maria Dandarau, Nicolae Dobrau si Nelu Marginean au fost suspendate dupa ce patronatul a depus plangere penala impotriva lor la Parchetul Tribunalului Mures. Motivul era acelasi ca si in cazul grevei de la "Chimpex", si anume organizarea ilegala a grevei. In apararea celor trei oameni Federatia Sindicala "Lazar Edeleanu", care reprezinta interesele oamenilor din sectorul petrochimie, a sesizat Ambasada Turciei, Guvernul si Ministerul Muncii. La acel moment, cei trei sindicalisti cunosteau faptul ca unul din motivele pentru care s-a dispus desfacerea contractelor de munca era legat si de faptul ca ei ar fi cunoscut amanunte despre privatizarea societatii, care s-a facut, asa cum am mai spus, intr-un mod foarte ciudat.Mai nou, acum sindicatul "Chimpex" se judeca in instanta cu patronatul pentru faptul ca turcii refuza sa puna la dispozitia salariatilor acea parte de 70% din "dispach" de operare al navelor. Conform unei intelegeri din acest "dispach" trebuia sa revina 30% societatii iar 70% docherilor. "Dispach" reprezinta o suma de bani revenita in urma operarii mult mai rapide a unei nave, operare care contractual i se fixeaza un anumit termen de finalizare si un pret. Daca operatiunea se desfasoara mai repede si in conditii de calitate identice cu cele stipulate in contracte, banii ramasi se impart intre docheri si societate. Aici turcii refuza sa puna la dispozitie sindicatului si angajatilor documentele referitoare la acest "dispach".

Accidente mortale si poluari nocive

Patronajul turcesc nu este de bun augur, mai ales din prisma accidentelor de munca si a evenimentelor care pun in pericol viata cetatenilor. La 15 noiembrie 2004, la SC.Chimpex SA din Portul Constanta murea un om in conditii groaznice. Fiind in tura de noapte, docherul Costica Spiridon in varsta de 40 de ani din Constanta, lucra la descarcatul unei incarcaturi de saci de uree dintr-un vagon CFR stationat in sectia Chimice-Solide din dana 61 pe linia 3 CF. In timpul efectuarii manevrelor unor vagoane cu ajutorul unui minitractor marca Hanomag, docherul Spiridon a fost surprins intre doua vagoane in dreptul tampoanelor. Docherul tocmai ce terminase de descarcat un vagon si se deplasa catre un altul. Prins intre tampoanele vagoanelor acesta a fost strivit in dreptul sternului. In scurt timp a decedat in drum spre spital. Pe lista ITM care cuprinde unitatile portuare cu multe accidente de munca "Chimpex" ocupa primele locuri. Daca anul 2004, poate fi considerat si din acest punct de vedere, "anul negru al Azomures-ului", se pare ca si 2005 are un inceput nefast. La data de 12 ianuarie 2005, prefectul judetului Mures, Ciprian Dobre, i-a convocat in noaptea de 11 spre 12 ianuarie pe toti responsabilii de mediu pentru a se deplasa la combinatul chimic "Azomures", in vederea verificarii unor emisii de amoniac in atmosfera. La ora 1,00 in noapte, prefectul impreuna cu reprezentantii Directiei de Sanatate Publica, Agentiei de Protectie a Mediului, ai Inspectoratului de Protectie Civila si cei ai SMURD s-au dus la poarta combinatului chimic si i-a convocat pe cativa directori pentru a da explicatii vizavi de emisiile nocive de amoniac in atmosfera. Reactia oficialitatilor a avut la baza numeroase sesizari ale unor cetateni care locuiau in zona combinatului si care reclamau faptul ca peste oras se lasase o ceata densa, nu se putea respira intrucat aerul era suprasaturat cu amoniac. Cum era si de asteptat situatia a fost rapid minimalizata si musamalizata deoarece explicatia finala a autoritatilor a fost ca "pe vreme de ceata mirosul de amoniac este obisnuit".
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii