Seminar economic organizat de ABN Amro Bank la Eforie Nord
Seminar economic organizat de ABN Amro Bank la Eforie NordDiscutiile purtate in cadrul evenimentului au abordat tema standardelor si a cerintelor unui sistem bancar modern european in perspectiva integrarii Romaniei in Uniunea Europeana si printr-o stabilitate bancara si credibilitate institutionala * Seniorul analist al ABN Amro Bank Romania, Radu Craciun, a apreciat ca dinamica evolutiei economiei romanesti este asemanatoare celei inregistrate de Polonia in urma cu sapte-opt ani, atat in ceea ce priveste cresterea PIB si a exporturilor, cat si fenomenul de dezinflatie
La sfarsitul saptamanii trecute, la Eforie Nord, ABN Amro Bank a organizat un seminar cu tema "Instrumente si valori europene in sistemul bancar", seminar care face parte din programul "Valori europene pentru promovarea culturii institutionale bancare", initiat de banca in vara acestui an si care se deruleaza in parteneriat cu Academia de Stiinte Economice si Universitatea Bucuresti. Seminarul s-a desfasurat sub forma unor discutii interactive cu presa pe tema standardelor, cerintelor unui sistem bancar modern european in perspectiva integrarii Romaniei in Uniunea Europeana si printr-o stabilitate bancara si credibilitate institutionala. Discutiile purtate in cadrul evenimentului au vizat, in principal, experienta si traditia europeana in promovarea valorilor recunoscute in institutiile financiare si bancare din tarile Comunitatii Europene, valori care reprezinta si principiile ABN Amro. Analistii financiari ai bancii prezenti la eveniment au prezentat ultimele evolutii de pe pietele financiare, atitudinile si aptitudinile in afaceri si studii de caz. Tot in cadrul seminarului s-a pus problema evolutiei economiei romanesti care, dupa ultimele analize, pare sa fie similara dinamicii inregistrate de Polonia in urma cu sase-opt ani, atat in ceea ce priveste cresterea PIB si a exporturilor, cat si fenomenul de dezinflatie. Conform Mediafax, la eveniment a fost prezent si seniorul analist al ABN Amro Romania, Radu Craciun, care a declarat, referitor la acest fapt, ca "avand in vedere ca cele doua economii sunt apropiate ca dimensiuni, fata de alte state din Europa Centrala, este posibil ca evolutia din Romania sa urmeze acelasi scenariu ca in cazul Poloniei". Produsul intern brut pe cap de locuitor inregistrat in Romania se gaseste la valoarea de acum opt ani din Polonia, iar cresterea din ultimii ani este asemanatoare cu cea consemnata de economia poloneza in perioada respectiva. Acelasi analist a mai aratat ca, in cazul ambelor tari, nu consumul a fost principalul factor de dinamizare a cresterii economice, evolutia acestui indicator situandu-se sub 10%. In acelasi timp, valoarea exportului pe cap de locuitor are o intarziere de sase ani fata de Polonia, urmand sa depaseasca, in acest an, 750 de dolari. Craciun a explicat ca aceasta cifra este usor distorsionata de aprecierea puternica a monedei unice europene. "Nu exclud ca anul viitor sa asistam la o aplatizare a cresterii exporturilor, mai ales ca nu vom mai fi ajutati de evolutiile raportului euro-dolar. Deja sesizam semne de oboseala ale economiei romanesti, din punctul de vedere al exporturilor", a afirmat Craciun. El a atras atentia asupra faptului ca, in Polonia, cresterea economica a fost insotita de o accentuare a deficitului de cont curent, care a ajuns pana la 11% din PIB. Tinand cont de similitudinile dintre cele doua economii, exista pericolul ca si in Romania sa existe probleme ale pozitiei externe. "Polonia si-a permis un deficit mai mare pentru ca a fost finantat de investitiile straine. Si in Bulgaria a fost inregistrata o crestere a deficitului cu 115%, dar acoperita in proportie de 50% de investitii directe. In Romania nu vom putea sustine un deficit mai mare de 6% din PIB", a mai spus Craciun. In ceea ce priveste inflatia, decalajul dintre cele doua tari este de sase ani. Craciun spune ca, in Romania, impactul cresterii preturilor la materii prime si energie se va regasi in mod generalizat in preturi. Analistul ABN Amro apreciaza ca valoarea redusa a investitiilor straine directe este urmarea faptului ca Romania nu a reusit sa furnizeze o predictibilitate valabila a evolutiei economiei in ultimii 13 ani. Economia poloneza a crescut cu aproape 3%, in primul semestru al acestui an, dupa doi ani in care aproape a stagnat. Ritmul de crestere a PIB a fost de 1,4% in 2002 si 1% in 2001, dupa ce s-a situat la 7% in 1995, 6% in 1996, 6,8% in 1997 si 4% in 1998. Valoarea PIB pe cap de locuitor este de 3.800-4.000 de dolari. In acelasi timp, rata inflatiei s-a redus de la 14,9% la 1,9%. Valoarea exporturilor pe cap de locuitor se ridica la circa 1.050 dolari. Dupa trei ani de scadere severa, economia Romaniei a avansat cu 1,8% in 2000, 5,3% in 2001 si 5,2% in 2002, pana la echivalentul a 2.100-2.200 dolari pe cap de locuitor.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp