Agricultorii, datori statului cu 275 miliarde lei
Agricultorii, datori statului cu 275 miliarde lei
30 Sep, 2003 00:00
ZIUA de Constanta
921
Marime text
Dupa ce primarul comunei Rasova, Dumitru Chirescu, a fost suspendat din functia de presedinte al Comisiei locale de fond funciar, lucrurile inca nu sunt clare in ceea ce priveste aplicarea legilor fondului funciar in localitate. In aceasta perioada, Comisia locala Rasova a facut o solicitare catre Comisia judeteana pentru a se verifica punerea in posesie a detinatorilor de terenuri din comuna. Ieri, in cadrul intalnirii membrilor Comisiei judetene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra pamantului au fost prezentate rezultatele acestei actiuni. Reprezentantul Oficiului Judetean de Cadastru, Geodezie si Cartografie Constanta, Octavian Luncan, a aratat faptul ca s-a constatat prezenta unor proiecte parcelare incomplete si a unor procese-verbale de punere in posesie partiale. Octavian Luncan a subliniat faptul ca, numai in ultima luna de zile, au fost completate partial un numar de 200 procese-verbale de punere in posesie pentru Legea 18/1991. De la bun inceput, prefectul Gheorghe Martin nu a pierdut nici de aceasta data ocazia de a invinui reprezentantul Agentiei Domeniilor Statului de la nivelul judetului Constanta, Gabriela Georgescu, pentru faptul ca ingreuneaza aplicarea legilor fondului funciar si eliberarea titlurilor de proprietate. Dupa atata timp, Comisia locala Rasova a intrat in posesia documentelor necesare pentru stabilirea amplasamentelor celor care nu au fost pusi in posesie. Reprezentantul Guvernului in teritoriu, prefectul Gheorghe Martin, a atras atentia asupra faptului ca datoriile pe care le au agricultorii fata de Agentia Domeniilor Statului, cea care are in proprietate terenurile agricole ce au fost date in folosinta sub forma de inchiriere, este un lucru anormal. La aceasta data, un numar de 51 de societati au acumulat datorii catre ADS Constanta de aproximativ 275 miliarde lei.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii